x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la sănătate. Cele mai falsificate alimente din lume

Atenție la sănătate. Cele mai falsificate alimente din lume

de Redacția Jurnalul    |    04 Mar 2024   •   11:15
Atenție la sănătate. Cele mai falsificate alimente din lume
Sursa foto: Hepta

Lista alimentelor falsificate este tot mai mare, fapt ce are efecte nocive asupra sănătății.

Carnea, lactatele și fructele, elemente de bază ale dietei zilnice, nu sunt excluse din acest proces.

Autoritățile din domeniul siguranței alimentare sunt în alertă constantă dar și consumatorii au un rol important în protejarea propriei sănătăți, fiind nevoiți să-și păstreze vigilența.

Circa 10% dintre produsele alimentare din țările dezvoltate sunt susceptibile de a fi contrafăcute, cu anumite alimente recurente pe lista neagră a falsificărilor, potrivit datelor "Food Fraud Database," certificată de ONU prin FAO.

Practicile de falsificare variază de la adăugarea apei în lapte pentru a crește volumul, până la utilizarea substanțelor chimice pentru accelerarea coacerii fructelor. Producătorii ajung să amestece argila, pietricelel, nisip și așchii de marmură în cereale, leguminoase și alte culturi pentru a crește artificial greutatea produselor.

Cele mai falsificate alimente:

  1. Ulei de măsline extravirgin: Adesea diluat cu uleiuri vegetale mai ieftine.
  2. Mierea naturală: Se pot adăuga siropuri de zahăr sau îndulcitori artificiali.
  3. Brânza: Adăugarea de uleiuri vegetale, amidon și alte ingrediente ieftine pentru reducerea costurilor.
  4. Cafea măcinată: "Umflarea" cu cicoare, orz sau alte adaosuri pentru creșterea volumului și profitului.
  5. Pește: Etichetele induc în eroare privind speciile valoroase.
  6. Șofran: Falsificat cu substanțe similare vizual, cum ar fi floricelele de gălbenele.
  7. Vin: Modificat cu adaosuri de apă, zahăr sau alte substanțe pentru a altera aroma, culoarea sau conținutul de alcool.
  8. Parmezan: Pretins a fi ras, dar adesea conține celuloză, un aditiv care previne aglomerarea brânzei ras.
  9. Băuturi alcoolice: Etichete false sau diluarea cu substanțe spirtoase reprezintă riscuri pentru sănătate.

Consumatorii sunt îndemnați să rămână vigilenți și să-și aleagă cu atenție sursele de alimente pentru a evita capcanele falsificărilor alimentare. O atitudine informată este cheia în protejarea sănătății personale și a integrității alimentare, potrivit foodchainind.com., ciitat de antena3CNN.

×
Subiecte în articol: alimente falsificate sanatate