x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Medicamente compensate cu 90% din 2023. Cine sunt beneficiarii

Medicamente compensate cu 90% din 2023. Cine sunt beneficiarii

de Redacția Jurnalul    |    30 Dec 2022   •   17:20
Medicamente compensate cu 90% din 2023. Cine sunt beneficiarii

De la 1 ianuarie 2023 se pot acorda medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri de până la 1.608 lei, informează CNAS.

Plafonul de pensie până la care se compensează cu 90% prețul de referință al medicamentelor de pe sublista B va crește de la 1429 lei la 1608 lei, conform Hotărârii de Guvern nr. 1556/2022, publicată joi în Monitorul Oficial.

De acest program beneficiază toți pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială sub valoarea menționată, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

Totodată, la stabilirea plafonului de pensie până la care se pot acorda medicamente compensate cu 90% nu se ia în calcul ajutorul financiar instituit prin OUG 168/2022 pentru pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale/sectoriale de pensii, cu venituri mai mici sau egale cu 3.000 lei/lună. Acest ajutor se va acorda în două tranșe, în lunile ianuarie și octombrie 2023, prin casele teritoriale/sectoriale de pensii.

CNAS și casele de asigurări de sănătate au luat deja măsuri de informare a furnizorilor parteneri de servicii medicale despre noutățile care survin în modul de aplicare a Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor.

×
Subiecte în articol: cnas medicamente compensate