x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Capitala nu mai are niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19

Capitala nu mai are niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19

20 Sep 2021   •   15:49
Capitala nu mai are niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19
Sursa foto: Hepta

Niciun pat nu mai este liber la terapie intensivă în București pentru pacienții bolnavi de COVID-19.

Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, luni la ora 14.00, în România există 1.087 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 (obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.).

De asemenea, 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

În București sunt avizate de DSP 237 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

La nivel național sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu mai sunt paturi libere la acest moment.

„Se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, transmit autoritățile.

Locurile libere la ATI pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, altele decât cele rezervate special, se găsesc în Arad – 1, Brașov - 5, Constanța – 1, Iași – 3, Sibiu – 3, Tulcea – 5 și Vaslui - 1.

Mediafax

×
Subiecte în articol: COVID ati