x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce înseamnă un stil de viață sănătos pentru copilul tău?

Ce înseamnă un stil de viață sănătos pentru copilul tău?

07 Iun 2022   •   15:20
Ce înseamnă un stil de viață sănătos pentru copilul tău?
Sursa foto: piqsels.com

Atunci când copilul este susținut să facă mișcare fizică, să consume doar alimente naturale și să aibă relații împlinite, putem spune că este încurajat să aibă un stil de viață sănătos. Este un comportament responsabil din partea părinților, care îl vor învăța astfel că toată lumea trebuie să aibă grijă de sănătatea proprie, prin toate mijloacele posibile.

Menținerea unei greutăți adecvate cu vârsta și înălțimea, este un deziderat care ar trebui să preocupe toți părinții. Dacă kilogramele acumulate cresc mai repede decât centimetri în înălțime, se poate ajunge la dezvoltarea unor probleme grave de sănătate, cu repercusiuni ce pot dura o viață întreagă. Hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat sau diabetul de tip 2, sunt cele mai frecvente afecțiuni care sunt regăsite la copiii ce au probleme cu greutatea. Exercițiile fizice regulate și o alimentație corectă și controlată, sunt cei doi factori principali de care copilul are nevoie pentru a reveni la un nivel de sănătate adecvat.

 

Activitatea fizică este de dorit să aibă loc în aer liber, în condiții de siguranță. Sunt incluse diverse activități, cum ar fi plimbarile cu bicicleta, alergatul, utilizarea unor jucării de exterior, tenis, ping pong, drumeții la munte sau plimbări pe plajă.

 

Un stil de viață sănătos are nenumărate beneficii pentru organismul copilului, iar aici se poate include și o stare mentală mai bună. Exercițiile fizice induc o stare de spirit pozitivă, iar alegerile legate de stilul de viață pot fi luate și respectate mult mai ușor. Să fii sănătos nu înseamnă doar să nu fii bolnav. Înseamnă să fii fericit, să poți să te bucuri de activitățile zilnice, să ai rezistență la efort și să te bucuri de o gândire limpede.

 

Mâncarea bună include consumul frecvent și majoritar de fructe și legume, cereale integrale, lactate și proteine de calitate. Un stil de viață sănătos presupune și evitarea sau consumul redus de grăsimi, zahăr și mâncare de la fast-food. Chiar dacă nu trebuiesc excluse în totalitate dulciurile, se recomandă un consum moderat, legat de ocaziile speciale.

 

Pentru ca organismul să poată funcționa corect, corp, minte și suflet, are nevoie și de o alimentație potrivită, dar și de odihnă și activități plăcute. Aportul de nutrienți trebuie să fie unul corect, sub formă de proteine, carbohidrați, grăsimi, minerale, vitamine și apă. O dietă care nu include suficiente alimente recomandate pentru un aport corect de nutrienți și minerale, poate duce la problemele de sănătate enumerate mai sus, iar revenirea la o formă fizică și psihică adecvată, poate fi dificilă.

 

Obiceiurile care duc la atingerea unui stil de viață sănătos trebuiesc construite și respectate încă de la cele mai mici vârste, astfel încât să devină un reflex pentru copii. Pentru părinți poate fi mai greu să renunțe la obiceiurile mai vechi, pe care nu doresc să le imprime și copiilor. Cu toate acestea, având în vedere scopul nobil pentru care trebuie să facă acest efort, se poate ca lucrurile să nu fie atât de dificile.

 

Identificare obiceiurilor mai puțin sănătoase și eliminarea lor din viața de zi cu zi, iar apoi introducerea unora pozitive, poate include:

  • stabilirea unor mese zilnice echilibrate, cu alimente sănătoase și bine alese
  • suficientă odihnă și evitarea condițiilor de stres
  • evitarea consumului de alimente și substanțe nocive, cum ar fi zahăr, carbohidrați simpli, alcool sau fumat
  • relații pozitive și benefice cu membrii familiei și prietenii apropiați
  • controale regulate la medicul de familie, pentru depistarea precoce a oricăror afecțiuni care pot pune în sănătatea sau integritatea personală
  • mersul regulat la medicul oftalmolog și medicul dentist

 

În ziua de azi, mulți copii au un program foarte încărcat, iar asta face destul de dificilă respectarea sfaturilor de mai sus. Însă, atunci când părinții sunt dedicați rolului pe care îl au, nimic nu le va sta în cale pentru a-i oferi copilului un stil de viață sănătos.

·

 

 

×