Daca dorinta e si putinta

Stiu ca nu e cel mai potrivit moment sa vorbesc despre asta, pentru ca se apropie Sarbatorile, iar romanii vor sa se gandeasca linistiti si cu fericire la Craciun, la Anul Nou... si la Aderare. Dar ce sa fac cand cei de la Discovery nu tin cont de asta si ne dau peste ochi cu niste documentare de zici ca-s filme SF.

Stiu ca nu e cel mai potrivit moment sa vorbesc despre asta, pentru ca se apropie Sarbatorile, iar romanii vor sa se gandeasca linistiti si cu fericire la Craciun, la Anul Nou... si la Aderare. Dar ce sa fac cand cei de la Discovery nu tin cont de asta si ne dau peste ochi cu niste documentare de zici ca-s filme SF. Ei au prostul obicei sa prezinte, cand ti-e lumea mai draga, cazuri de disparitii instrumentate ca la carte. Dar ca la cartea lor. Daca ar fi fost vorba despre filme, as fi spus ca difera regia (adica, regizorul lor e mai bun), dar cum nu e, diferenta o fac, de fapt, oamenii.

Oameni care stiu ca disparitia unui copil nu e subiect de bascalie si oameni care nu o considera o povara in plus indiferent daca sunt profesionisti, voluntari sau spectatori fara voie. Un copil care in vara lui 2000 a disparut in padure, pe malul unui lac si care putea fi ratacit, inecat sau rapit, a fost cautat peste tot zi si noapte, fara intreruperi de somn. Chiar daca s-a gasit in apa un pantof al copilului, acest indiciu nu i-a determinat pe oamenii legii sa-l caute doar in lac. In continuare s-au inregistrat si verificat toate informatiile primite prin telefon. Insa acestea nu sunt glume proaste ale unor pierde-vara fara minte.

Oamenii au suficient bun-simt sa sune doar daca au ceva de spus. Datorita acestor informatii s-a reusit schitarea portretului-robot al rapitorului. Iar portretul a fost verificat prin confruntarea tuturor celor care au sunat. Este adevarat ca ei (americanii, caci despre ei este vorba) sunt mai dotati si ca o proba ADN se poate lua dupa un inhalator, iar rezultatul poate fi dat in cateva ore, nu dupa sase luni. Dar sunt chestiuni pentru care nu-ti trebuie mari dotari, decat, de exemplu, ceva ciment dentar pentru amprentarea urmelor gasite in padure. Insa pentru asta trebuie ceva daruire si judecata.

Voluntarilor li se spune inainte de a pleca in cautari ca atunci cand vad o urma sa o marcheze si sa cheme profesionistii. (Doar ca profesionistii lor fac ceva mai mult decat sa ia o posibila proba de jos, cu mainile goale, sa o bage in buzunar si eventual, mai tarziu, sa o fumeze.) De cate ori povesteam astfel de scenarii mi se pufnea superior in nas, spunandu-mi-se "astea-s filme!". Ei, iata ca nu-s, dar ne-am obisnuim sa ne autoflagelam cu ideea ca suntem lumea a III-a si se vede bine ca ne straduim din rasputeri sa ramanem asa.

Asta face diferenta intre un documentar SF si un scheci prost.