Două poziţii care afectează coloana: „subaltern umil” şi „apretatul”

Când fiinţa umană s-a ridicat în două picioare, poziţia verticală a sporit solicitarea coloanei vertebrale, împovărată de multe forţe. Chiar şi în zilele noastre, omul trebuie să aibă preocuparea de a-şi menaja pe cât posibil coloana.

Statul pe scaun solicită şi el coloana vertebrală, nu îi asigură un repaos binevenit. Dar şi mersul trebuie ales astfel încât să nu chinuie coloana. Cei care participau ca demonstranţi în coloanele de zeci de mii de oameni, la defilările iniţiate de Partidul Comunist, au trăit pe pielea lor ce încercare dificilă era acel mers de mulţi kilometri în ritmul mereu întrerupt. Populaţia care mărşăluia spre tribuna cu ştabii comunişti mergea 5 paşi şi apoi se oprea, urma iarăşi un mers pe distanţe de câţiva metri frânat de o altă oprire, ca acea coloană de demonstranţi să înainteze cu hopuri şi întreruperi. Oamenii resimţeau dureri în zona lombară a coloanei tocmai din acest mers fragmentat. După defilarea prin faţa grangurilor comunişti, când oamenii mergeau întins, fără opriri, simţeau o eliberare de dureri la şale. De altfel, medicii specialişti în afecţiunile coloanei subliniază că cel mai bine îi face coloanei mersul vioi, prelung. Mersul legănat, ca de răţoi sau ca de marinar pe corabia clătinată de valuri, acest mers în dorul lelii solicită coloana, aducând dureri. Şi trebuie să se mai ştie că mersul cu paşi târşâiţi, fără ridicarea marcată a tălpii de pe pământ, de asemenea, nu e favorabilă coloanei. Deci e indicat mersul vioi, sprinten, prelungit. În statul pe scaun este necesară o poziţie intermediară între poziţia de subaltern umil şi poziţia prea dreaptă, forţată, de plutonier. Poziţia băţoasă, apretată, milităroasă forţează coloana, dar nici poziţia aplecat, de om fără personalitate, nu face bine vertebrelor. Pe scaun trebuie să se stea cu spatele sprijinit de spătarul scaunului, înclinat la un unghi intermediar între cel de 180 de grade şi 90 de grade. Unii care se vaită de suferinţă la spate susţin că trebuie să doarmă pe o suprafaţă de lemn tare-tare, precum o uşă pusă pe saltea sau o scândură de călcat din lemn. Patul trebuie să ofere o poziţie cât de cât dreaptă, pe o saltea mai fermă, pentru că nu e indicat ca omul să se scufunde într-un pat prea moale.

Ridicarea de jos a unei greutăţi, a unei plase se face din poziţia „pe vine”, pentru a mai descărca coloana de efort, astfel încât să participe la efort şi muşchii picioarelor.