Au trecut două luni de la realizarea, în premieră mondială, a unei intervenţii chirurgicale de excepţie: implantarea unei bioproteze cardiace. Şi, iată, bărbatul care poartă în piept în locul inimii naturale, una artificială, mănâncă, nu mai are nevoie de asistenţă respiratorie continuă, au anunţat medicii de la Spitalul European “Georges Pompidou” din Paris. “Pacientului, un bărbat de 76 de ani, i s-a implantat o proteză cardiacă totală. El este într-o stare de sănătate satisfăcătoare, după două luni de la operaţie care reprezintă o premieră mondială”, spuneau la începutul acestei săptămâni medicii de la Spitalul European Georges Pompidou.
Pacientul suferea de insuficienţă cardiacă în fază terminală. El a fost operat şi a trecut printr-o perioadă post operatorie “lungă şi dificilă”, ceea ce este prea puţin surprinzător dacă ţinem seama de vârsta şi patologia de care el suferea, se precizează în buletinul medical al spitalului. Impresionant este felul cum vorbesc medicii despre pacient. Ei spun că este un “bolnav exemplar”, curajos şi plin de umor. Bioproteza cardiacă, pusă la punct de prof. dr. Alain Carpentier, continuă să funcţioneze în mod satisfăcător şi pacientul nu a mai luat tratament anticoagulant din 10 ianuarie. Inima artificială, realizată de biomateriale, nu necesită administrarea unui tratament imunosupresor şi reproduce cu mare fidelitate principiile de funcţionare a inimii naturale. Faţă de pompele de asistenţă mecanice ventriculare, folosite până acum, a căror uzitare este temporară, acum vorbim despre o proteză care rămâne în organismul pacientului. Doar bateriile, care cu o autonomie de aproximativ două ore, sunt plasate la exteriorul corpului pacientului. Conceperea unei inimi artificiale a însemnat peste două decenii de cercetări. Dispozitivul experimental mai trebuie implantat la încă trei pacienţi pentru a se putea valida prima fază a testelor clinice destinate a verifica faptul că nu pune în pericol viaţa pacientului. Dacă rezultatele sunt pozitive, se va trece în faza a doua a testelor care presupune implantarea acestei inimi artificiale la un lot de douăzeci de pacienţi. Noua proteză este considerată o alternativă preţioasă la transplantul cardiac. Se ştie că, la ora actuală, transplantul cardiac este o intervenţie dificilă, mult mai rar comparativ cu transplantul de alte organe, şi că, la nivel mondial, milioane de pacienţi suferinzi de insuficienţă cardiacă sunt în aşteptarea unui transplant cardiac care să-i salveze de la moarte.