x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate E oficial! Lipsa somnului dăunează grav sănătăţii

E oficial! Lipsa somnului dăunează grav sănătăţii

de Anca Arambaşa    |    30 Ian 2017   •   20:20
E oficial! Lipsa somnului dăunează grav sănătăţii

În lumea vestică modernă, insuficienţa somnului este o problemă comună, dar noile cercetări sugerează că ne pune serios viaţa în pericol. În SUA, Centrele pentru Controlul Bolilor estimează că în ultimul secol, oamenii au pierdut între o oră şi jumătate şi două ore de somn din norma lor zilnică obişnuită şi aproape o treime din populaţie doarme mai puţin de şase ore pe noapte.

Efectele pe termen lung ale orelor puţine de somn dormite nu sunt cunoscute.

„Societatea modernă, cu controlul acesteia asupra luminii, tehnologia omniprezentă şi nenumăratele interese divergente pentru timp, alături de devalorificarea importanţei somnului a rezultat în răspândirea deprioritizării somnului”, citează Indy100, un studiu.

Un nou studiu demarat de Universitatea din Washington de Ştiinte Medicale şi Şcoala Medicală, publicat în revista „Sleep”, ar putea face lumină în privinţa sensibilităţii noastre la răceli şi alte boli, când suntem obosiţi şi fără vlagă pe timpul iernii. Studiul, care explorează efectele lipsei somnului asupra sănătăţii, a comparat mostre de sânge la 11 gemeni identici cu rutine ale somnului diferite. Utilizarea gemenilor identici este extrem de importantă pentru că, cercetările arată că genele controlează între 31 şi 55 la sută durata somnului şi comportamentul. Restul depinde de factorii externi.

Rezultatele arată că durata de somn mai mică duce la un sistem imunitar slăbit. Somnul „scurt” cronic, de fapt, afectează sistemul imunitar în aşa fel încât nu mai răspunde circulaţiei globulelor albe din sânge.

„Ceea ce demonstrăm este faptul că sistemul imunitar funcţionează cel mai bine atunci când organismul se odihneşte suficient”, spune coordonatorul studiului, doctorul Nathaniel Watson, codirector al Centrului de Medicină al Somnului din cadrul Şcolii Medicale de la Washington. Acesta adaugă că: „Şapte ore sau mai multe sunt recomandate pentru o sănătate optimă”.

×
Subiecte în articol: somn beneficii somn