Pentru populația modernă din orașele aglomerate, cu acces limitat la alimente sau băuturi proaspete și timp liber şi mai limitat, fabricarea, procesarea și conservarea alimentelor este un lucru greu de realizat. Pentru că ne dorim o varietate cât mai mare de alimente gustoase, cu textură apetisantă, savuroase, proaspete, industria alimentară a început să foloseasca aditivii.
Alegem alimente bazându-ne pe criterii precum confortul, preţurile convenabile și, cel mai important dintre toate, siguranța pentru consum. Știința alimentaţiei încearcă, de câteva decenii, să ne susţină prin descoperirea unor metode sigure și eficiente de conservare, menţinere sau îmbunătăţire a culorii, gustului și texturii alimentelor și băuturilor pe care le consumăm, pe parcursul a câteva săptămâni sau chiar luni, sau să ofere gustul dulce cu un număr scăzut sau chiar fără calorii. Aditivii alimentari reprezintă o soluție în acest sens.
Ce sunt E-urile?
Aditivii alimentari sunt ingrediente adăugate alimentelor sau băuturilor cu un anumit scop (de exemplu: pentru a menţine siguranța acestora pentru consum sau pentru a păstra anumite caracteristici precum culoarea, gustul, textura, etc.). Unii aditivi alimentari provin din surse naturale, cum ar fi licopenul din roșii sau glicozidele steviol din planta stevia, unii sunt artificiali, iar alţii, cum ar fi E300 sau acidul ascorbic, cunoscut ca vitamina C, deşi pot fi obținuți în mod natural din produse alimentare, sunt creați de om, din motive tehnologice.
Comisia Europeană atribuie fiecărui aditiv un cod numeric unic, pentru a le facilita clasificarea – E-urile, unde litera „E” reprezintă „Europa”.
Sunt aditivii siguri pentru consum?
De obicei, la vederea E-urilor pe ambalaj ne speriem. Dar în Europa aditivii sunt siguri pentru consum. Această siguranță este supusă evaluării Autorităţii Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA), care ia în considerare toate informațiile disponibile (inclusiv informațiile științifice rezultate din studii legate de toxicitate, genotoxicitate, cancerigenitate, etc., scopul tehnologic al utilizării aditivilor și nivelurile de consum estimate, din diferite surse alimentare) pentru a stabili – pentru fiecare aditiv – Doza Zilnică Acceptată (DZA).
DZA reprezintă cantitatea dintr-un anumit aditiv, pe care un individ o poate consuma zilnic pe parcursul întregii vieți, fără a reprezenta un risc pentru sănătatea sa. Comisia Europeană poate aproba pentru consum aditivul respectiv, stabilindu-i nivelul maxim, în funcție de categoria produsului în care este folosit, numai după ce acel aditiv a fost declarat de către EFSA ca fiind sigur pentru consum.
Aditivii de origine naturală versus aditivi artificiali
Faptul că un ingredient provine din surse naturale nu înseamnă neapărat că este mai bun sau mai sigur decât un ingredient creat de oameni. Multe substanțe din natură sunt periculoase, cum este cazul ciupercilor otrăvitoare, în timp ce multe dintre cele create de oameni sunt sigure pentru consum, cum este cazul aspartamului, care a fost creat prin amestecul a două tipuri de aminoacizi (care reprezintă structura de bază a proteinelor și care se regăsesc în mod natural în ouă, carne, lapte, pește, brânză, lactate și nuci). Oricare ar fi originea acestora, toți aditivii alimentari sunt supuși acelorași evaluări minuțioase din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, înainte de a fi aprobați pentru consum, în compoziţia alimentelor și băuturilor comercializate în Uniunea Europeană.