In timp ce Executivul se ocupa sa faca rezerve de morfina, din farmacii ar putea sa dispara medicamentele ieftine prescrise in boli ale sistemului cardiovascular, nervos, dar si in cancere.
Medicamentele prescrise in bolile sistemului cardiovascular, nervos si infectioase, cu preturi accesibile ar putea disparea din farmacii, avertizeaza Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice (APMG). Principalele cauze: taxa clawback si intarzierile la plata medicamentelor. Taxa clawback, o taxa pe vanzarile suplimentare, loveste chiar in ratiunea de a fi a companiilor producatoare de medicamente: profitul. 'In forma sa actuala, taxa este injusta si ilegala pentru ca are ca baza de impozitare pretul de raft, care include adaosul distribuitorului, adaosul aplicat de farmacii si TVA. In plus, este calculata pe baza unor date eronate, furnizate in mod netransparent de CNAS', spune presedintele APSMG, Dragos Damian. Decontarea retetelor compensate si gratuite se efectueaza in continuare cu intarziere de peste 12 luni, desi contractul-cadru prevede termene de aproximativ 7 luni.
Efectele sunt dramatice. Deoarece companiile vor fi nevoite sa renunte la produsele neprofitabile, respectiv ieftine si, implicit, accesibile majoritatii pacientilor. Locul medicamentelor ieftine va fi luat ce cele scumpe, de care vor putea beneficia foarte putini pacienti. 'Sunt medicamente din sfera aparatului cardiovascular, sunt medicamente antiinfectioase. In general, acestea sunt medicamentele la preturi extrem de accesibile, care, odata disparute din piata, nu vor face altceva decat sa lase loc unor medicamente mai scumpe, ceea ce inseamna un acces mai slab al pacientilor la terapii. Sunt medicamente din sfera sistemului nervos central, de exemplu. In ultimii cinci ani, chiar fara sa existe aceasta «taxa de clawback», accesul populatiei s-a redus. Undeva intre 5% si 10% din volumele de medicamente au disparut din piata', avertizeaza Dragos Damian, presedintele APMG. Si consecintele nu se sfarsesc aici, deoarece producatorii de medicamente generice au unitati de productie in Romania, cu peste 8.000 de locuri de munca pe care vor fi nevoiti sa le reduca in aceste conditii.
Din pacate, in sedinta de ieri Executivul a discutat doar problema morfinei si a necesitatii de a face o rezerva pentru a evita golul in aprovizionarea cu opioide din cauza deciziei principalului producator de a se retrage de pe piata din Romania. Executivul se face ca nu aude nici avertismentele companiilor producatoare de medicamente care au anuntat ca vor sa conteste administrativ si juridic taxa clawback, nici strigatele de disperare ale pacientilor, in special ale celor cu cancer. 'Sistemul clawback si impunerea unor preturi nesustenabile pentru medicamentele cu prescriptie medicala au generat disparitia de pe piata romaneasca a unor produse indispensabile tratamentului persoanelor suferinde de cancer', sustine presedintele FABC, Cezar Irimia. Printre citostaticele care lipsesc sunt: cosmegen, vincristin, vinblastin, dacarbazina, cincisuorourocil, natulan si tamaxifen.