x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ibuprofenul poate împiedica depistarea Ebola

Ibuprofenul poate împiedica depistarea Ebola

10 Oct 2014   •   11:57
Ibuprofenul poate împiedica depistarea Ebola

Persoanele care au contractat Ebola în vestul Africii pot trece de procedurile de scanare din aeroporturi mințind în chestionar și luând o cantitate considerabilă de Ibuprofen, apreciază experți americani în domeniul sănătății, care consideră că trebuie să se facă mai mult pentru identificarea călătorilor infectați, relatează agenția Reuters.

Experții spun că metodele de scanare pentru depistarea stării de febră nu sunt perfecte. 'Instrumentele de depistare a febrei se epuizează și nu sunt atât de precise', a declarat Sean Kaufman, specialist în depistarea infecției și președinte al unei companii de siguranță biologică cu sediul în Atlanta (SUA). 'Iar oamenii pot lua Ibuprofen pentru a reduce febra suficient încât să poată trece de instrumentele de scanare, și de ce nu ar face-o?' Dacă astfel este deschisă calea spre avion și spre Statele Unite pentru un tratament eficient, oricine ar face acest lucru pentru a-și salva viața, a adăugat Kaufman.

Autoritățile din Liberia au anunțat joi că Tomas Eric Duncan, primul bolnav de Ebola diagnosticat în SUA, a mințit la chestionarul efectuat pe aeroportul din Monrovia la întrebarea dacă a fost în contact cu persoane infectate. El a zburat spre Bruxelles, apoi spre Washington și destinația finală Dallas, la 20 septembrie. Când se afla pe aeroportul din Monrovia, Duncan nu avea niciun simptom, iar instrumentele de scanare au indicat o temperatură a corpului normală de 36,28 grade Celsius, potrivit informațiilor oferite de autoritățile americane.

Virusologul Heinz Feldman de la 'National Institute of Allergy and Infectious Diseases', care a studiat Ebola timp îndelungat și a ajutat la dezvoltarea unui vaccin experimental împotriva bolii, a declarat, pentru numărul din septembrie al revistei Science, că evaluatorii de pe aeroportul din Monrovia, unde el a petrecut trei săptămâni, nu știu cu adevărat cum să folosească dispozitivele'. El a spus că a văzut evaluatori care au înregistrat temperaturi de 32 de grade Celsius, prea scăzute, fiind 'imposibile pentru o persoană în viață'.

Până în prezent, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, au murit 3.338 persoane din 7.718 cazuri de persoane infectate cu virusul Ebola.
 

×