Impresii... de poveste

Am primit pe e-mail adresa unui site special pentru Vlad, creat de o organizatie de cercetasi din Sibiu (nici nu stiu cum sa le multumesc pentru asta) www.padurea.tk. Acolo am gasit ce s-a publicat despre el, am gasit scrieri care ne invata cum sa supravietuim in padure, multe invataturi care se pot desprinde din aceasta experienta nefericita... si forumuri de discutii despre Vlad (pareri, ganduri, impresii). Am vazut ca sunt multe semne de intrebare.

Asa ca am sa va spun o poveste, o poveste care nu se termina cu "... si au trait fericiti pana la adanci batraneti".

Era o frumoasa zi de toamna, foarte potrivita pentru o excursie in natura si am hotarat sa profitam de ea. Ne-am gandit sa mergem spre nordul Dobrogei, pe la manastiri. Zis si facut. Am pregatit totul in timp record (in alte zile nu sunt asa operativa) si am pornit la drum. Am poposit la o manastire (Cerbul, parca) in constructie. Am alergat, am facut poze, ne-am bucurat de soare, de iarba si de peisaj. Si iarasi ne-am urcat in masina si am mers. Am ajuns in cele din urma la Cocosu. Am intrat in biserica, ne-am rugat, ne-am mai plimbat prin curte, Vlad alerga dupa gaini, ne-am gandit sa nu deranjam si am iesit. Cautam un loc unde sa ne oprim sa imbucam ceva. Era ora 16:30. Am gasit o troita, aproape de manastire, unde era si o masa cu banci. Ce bine! Suntem langa troita, nu ni se poate intampla nimic rau!

Sa stiti ca acesta este un mod foarte pagubos de a gandi. Totdeauna am crezut in bunatatea oamenilor. Totdeauna am gandit ca locurile sfinte ma protejeaza. Ei, iata ca nu intotdeauna... Pornind de la faptul ca, daca-ti lasi poseta pe un scaun in biserica, nu este neaparat necesar sa o mai si gasesti acolo, pana la limita imaginatiei umane: daca-ti lasi copilul nesupravegheat chiar si o perioada scurta de timp, langa o manastire, i se poate intampla ceva rau! Insa nici disparitia posetei, nici a copilului nu-s din vina bisericii, respectiv a manastirii. De vina sunt oamenii care vin acolo si n-au nimic sfant in ei. Si cand spun asta nu ma gandesc la preoti sau calugari, ci la toti oamenii care intra in biserica din motive nu tocmai ortodoxe si cred ca vor iesi "mai buni" de acolo. La fel si in cazul manastirii. Acolo, pe langa preoti si frati, sunt si argati. Este cumva vina locului daca unul din acestia este o uscatura? Se spune ca "omul sfinteste locul", insa nu spune nimeni ca si reciproca este valabila: credeti cumva ca locul sfinteste omul? In manastire intra si oameni care nu-si mai gasesc locul in societate dintr-un motiv sau altul. Este singurul loc unde mai sunt primiti. Nu asa este oare crestineste? Ce fel de manastire ar fi aceea care ar inchide usile celor care au venit sa ceara ajutor? Dar daca au intrat in manastire pentru a deveni mai buni, iar acest fapt nu s-a implinit, asta nu mai stiu a cui vina este.

O vorba din popor spune ca "la portile manastirilor se aduna «cei rai»", cei care vor sa-si ia jertfa, sa te faca sa-ti pierzi credinta. Nu avem cum sa stim asta. Putem sa o credem sau nu; sau putem sa tragem concluzii. Putem sa luptam sa nu ne pierdem credinta.

Povestea va continua...