"În loc luminat, în loc cu verdeaţă"

... îmi răsună în urechi ca un refren. Gândurile îmi repetă asta ca o placă de pick-up zgâriată în timp ce caut un preot pentru slujbă. "În loc luminat, în loc cu verdeaţă, unde nu-i durere, nici întristare, nici suspin..."

Pe unele morminte s-a făcut curat pentru Paştele Blajinilor. Coroniţele şi globuleţele puse de Crăciun s-au aruncat. Tuburile roşii de la lumânările ce-au ars au fost îndepărtate, florile de cârpă sau de plastic prăfuite şi decolorate de vreme au fost aruncate şi ele, buruienile plivite, arbuştii tunşi, pământul s-a stropit cu apă din sticle de plastic aduse de-acasă sau luate de lângă cişmeaua de la intrare şi apoi aruncate care pe unde... şi s-au plantat flori.

Florile... unele au rămas să-şi întindă rădăcinile însă cele mai multe au fost smulse, lăsând în urmă goluri reci. Şi furie. De cine? Din fericire, Dumnezeu ştie!

În febra curăţeniei unii n-au mai reuşit să identifice locurile în care ar fi trebuit să arunce gunoaiele, şi anume - la gunoi, şi s-au lăsat duşi de val, dar mai ales de lene şi de nepăsare, conform practicii: "ce nu-mi trebuie arunc peste gard, că au mai aruncat şi alţii". O piatră mică se ridică din spatele unui maldăr de pungi, coroane uscate, candele consumate, peturi, flori învechite şi alte uscături: "Diana, iubita noastră fiică de 2 ani".

"În loc luminat, în loc cu verdeaţă..." Offf! Bine că se referă la Lumea Cealaltă! "Dar pe lumea asta!!!??", îmi întrerupe ritmul monoton un strigăt mut. Pe un alt mormânt, voit sau nu, cineva a dat foc. Boschetul de merişor a ars, cenuşă, plastic topit, sticle... şi un piersic mic plin de flori roz răbufneşte deasupra lor, triumfător.

O persoană, fără să vrea, a sădit un pom aruncându-şi restul pe un alt mormânt, tot aşa... "că au mai aruncat acolo şi alţii", iar pământul s-a răzvrătit de sub gunoaie. "În loc luminat, în loc cu verdeaţă..."