Îşi doreşte să termine facultatea. Îşi doreşte să se căsătorească cu logodnicul ei. Să se bucure de cei 24 de ani pe care îi are. Deşi se întâmplă adeseori ca abia să se poată ţină pe picioare, deşi părul i-a picat, deşi se simte stoarsă de vlagă din cauza curelor puternice cu citostatice, Alexandra zâmbeşte. Ştie că Dumnezeu o iubeşte şi că va avea grijă de ea.
Un control de rutină la un spital din Ploieşti i-a dat peste cap visele. I-a umplut chipul de lacrimi şi mintea de întrebări chinuitoare. Este studentă la Stomatologie. A renunţat la hotărârea de a da la o facultate de medicină umană sau veterinară. "Ar fi prea greu să văd mereu suferinţa pe chipul oamenilor şi al celor dragi mie", a spus ea atunci când şi-a argumentat decizia.LOGODNĂ ÎN SPITAL
Alexandra are 24 de ani. Este din Ploieşti. Dar studiile şi le face în Târgu-Mureş, acolo unde locuieşte şi sora sa, Livia. "Nu a avut nici un simptom, nici măcar stări de oboseală. Nimic nu i-a dat de înţeles că diagnosticul medicilor ar fi leucemie. A repetat analizele. Peste tot, acelaşi răspuns. O grea lovitură pentru toată familia, mai cu seamă că plecarea dintre cei vii a bunicii, în urmă cu puţin timp, i-a îndurerat sufletul Alexandrei.
"Copilăria i-a fost un vis aproape de bunicii care au fost nelipsiţi din preajma ei. Toate vacanţele şi le petrecea în casa bătrânească a străbunicilor", aflăm de la prietenii Alexandrei, care, din dorinţa de a-i fi alături, i-au şi creat un site, www.alexandra-comanici.ro.
Dar întâlnirea cu Bogdan, cel cu care avea să se logodească în spital la numai două săptămâni de la aflarea diagnosticului, i-a întărit fetei credinţa că iubirea şi încrederea în Dumnezeu pot face minuni. Alexandra a început tratamentul. Analiza prin care s-a constatat că în organismul ei 73% din celule sunt tumorale i-a determinat familia să lupte şi mai aprig pentru a o salva.
Aşa au hotărât cu toţii că cel mai bine ar fi ca fata să meargă la o clinică în străinătate. Vestea că nici sora ei, Livia, cu care se aseamănă foarte mult, nu este compatibilă cu ea pentru transplantul de celule stem, de care ar avea nevoie, a fost decisivă. Astfel, de pe la jumătatea lunii decembrie Alexandra beneficiază de cure de citostatice în Italia. "A reuşit să plece în străinătate cu ajutorul formularului E112. Doar tratamentul a fost achitat prin acest formular. Pentru operaţie trebuie să strângem alţi bani", explică cumnatul fetei, Marius Ţăran.
SPERANŢE DE ZECI DE MII DE EURO
Alexandra a început ultima cură de citostatice. La sfârşitul lunii aprilie ar urma efectuarea procedurii de transplant. "În Italia există o bază de date cu 20.000 de donatori de celule. Numai că au căutat în această bază ne-a costat 1.000 de euro. Medicii au găsit circa 50 de posibili donatori. Verificarea unuia dintre ei costă 3.500 de euro", povesteşte cumnatul fetei. "Ne rugăm să găsească donatorul din primele două încercări.
Ultima variantă, care nu întotdeauna se doveşte a fi cea mai bună, este autotransplantul, dar sunt riscuri, pentru că este posibil ca acele celule să nu fie sănătoase." Alexandra este încrezătoare în şansele ei de a se face bine, deşi medicii i-au spus franc, încă de la început: "Dacă nu faci transplant, posibilităţile de a rămâne în viaţă sunt 20%, dacă faci transplantul, 60%". Prezenţa celor dragi îi ţine moralul ridicat. I-a căzut părul, deseori se simte ameţită şi are stări de vomă.
Curele lungi şi puternice au istovit-o. Alexandra însă nu se lasă. Este la un pas de reuşită. Are nevoie însă de noi.
Ajutor
Prietenii şi rudele tinerei studente în anul V au reuşit să strângă până acum 60.000 de euro. Mai au nevoie însă de încă vreo 40.000 de euro. Numai o zi de spitalizare costă la clinica din Italia 300 de euro. Cei care doresc să o ajute pe Alexandra pot dona 2 euro, trimiţând SMS la 855, număr valabil până la 15 martie. Aceeaşi sumă de 2 euro o pot trimite către Alexandra dacă sună la numărul de telefon din reţeaua Romtelecom: 0900 900 530. De asemenea, cei dornici să-i fie alături pot face donaţii în următoarele conturi deschise la Banca Transilvania, pe numele fetei, Comanici Alexandra Ofelia:
LEI - RO29BTRL02701201554077XX
EUR - RO75BTRL02704201554077XX
Pentru mai multe relaţii, puteţi suna la numărul de telefon: 0732-11.61.92 sau puteţi vizita site-ul www.alexandra-comanici.ro.