x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Lăsarea de fumat se face brusc, nu în paşi mici

Lăsarea de fumat se face brusc, nu în paşi mici

de Florin Condurateanu    |    15 Iul 2019   •   20:10
Lăsarea de fumat se face brusc, nu în paşi mici

Rechizitoriul întocmit de medicină la adresa inculpatului universal, tutunul, este un şirag de acuzaţii grave. Ţigara face rău la sistemul cardio-vascular, majoritatea bolnavilor de cancer pulmonar sunt fumători, fumatul este producător de maladie pulmonară nevindecabilă (BPOC). Dar puţini se aşteptau ca fumatul să strice şi funcţionarea ficatului. În sărăcia de oxigen a fumătorului, invadat de bioxidul de carbon al arderii tutunului, ficatul nu mai face 36 de legături de energie, ci doar două, de unde şi diminuarea puterilor unui trăgător din ţigară. Lupta pentru lăsarea de fumat nu este uşoară, aşa că subliniem nişte principii de ajutorare a bătăliei cu ţigara.

Medicii susţin că există un principiu de la care nu e bine să te abaţi. Dacă vrei să arunci pachetul de ţigări la gunoi, trebuie s-o faci fără paşi intermediari, fumatul se întrerupe brusc, se renunţă deodată la orice ţigară. Totul porneşte, însă, de la hotărârea fumătorului de a lichida obiceiul periculos al fumatului. Este o amăgire să adopte fumătorul campania în paşi mărunţi. Mai întâi, îşi propune să fumeze jumătate din pachetul de ţigări, apoi se scadă la 5 ţigări pe zi, apoi acceptă a trage fum din ţigară doar la un taifas, în faţa unei ceşti de cafea sau a unei halbe cu bere. Această lăsare de fumat în trepte de regulă nu are eficienţă, omul se reapucă să pufăie din ţigară la fel de des ca la începutul războiului cu tutunul. Dificultatea se întinde pe câteva zile, omul trebuie să-şi impună a rezista la tentaţia ţigărilor, să nu stea în preajma fumătorilor, să nu se lase îmbiat de prieteni să aprindă o ţigară: „Să guste o ţigară, numai una!”. Dacă fumătorul rezistă la cântecul de sirenă ademenitor al plăcerii rotocoalelor de fum, a izbândit. Pofta de tutun scade şi, după vreo 10 zile, nu mai are chef de fumat. Se impune o regulă de fier, dacă ai abandonat fumatul nu trebuie să mai încerci nici măcar o ţigară. Dacă cedezi la rugămintea amicilor, „aprinde-ţi doar o ţigară cât stăm de vorbă”, ai năruit toată biruinţa de a uita de fumat: a doua zi fumezi iarăşi un pachet. Pentru a scăpa şi de înrobirea de ritualul fumatului, de aprinsul brichetei, de scuturarea scrumului, de ducerea la gură a ţigării, de gestica fumatului, este indicat să te joci cu un obiect, cu un pix plimbat între degete. E binevenit ca fostul fumător să mestece gumă, să consume o bomboană, mai ales un drops.

 

 

Încurajator este că, după puţine zile, fostul fumător va simţi o îmbunătăţire în respiraţie, nu va mai tuşi, va scăpa de năclăiala gâtului.

×