x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Mâncăm cu creierul înainte de a mesteca

Mâncăm cu creierul înainte de a mesteca

de Florin Condurateanu    |    09 Feb 2014   •   22:22
Mâncăm cu creierul înainte de a mesteca

În intestin sunt hormoni care transmit creierului “te-ai săturat, opreşte-te!” Dar tot în intestin sunt şi alţi hormoni. Aceştia din urmă transmit creierului “mai mănâncă!” În hipotalamus se reglează aceste mecanisme. Mâncăm cu creierul chiar înainte de a mesteca. De fapt, şi salivăm înainte de a mesteca. Când ne place gustul unei mâncări sunt declanşaţi hormonii care transmit spre creier semnale şi el reglează pofta de mâncare. Tocmai de aceea, pentru obezi mâncarea nu trebuie să arate foarte bine, să nu fie frumoasă şi tentantă ca să nu declanşeze semnale în creier. Prin vedere, miros şi gust. Continuă să explice obezitatea şi glandele şef de lucrări Monica Gheorghiu, medic primar la Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon. O altă măsură pentru obezi este ca în frigider mâncarea să fie acoperită pentru ca grăsanul să nu o vadă şi să fie tentat să înfingă furculiţa în cratiţă. Şi ar mai fi o măsură ce trebuie luată în seamnă de obezi. Aceştia să-şi pună în farfurie atâta mâncare cât mănâncă de obicei, dar înainte de a se apuca de mâncat să scoată din farfurie un sfert sau o treime din porţie. Leptila este un hormon produs de stratul adipos, adică de stratul de grăsime care transmite creierului că e destulă grăsime în organism şi să nu mănânce. La obezi, semnalul “că e destulă grăsime” nu ajunge la cap. Şi atunci acţionează alte semnale care îndeamnă: “mănâncă, mănâncă!” Marea majoritate a obezilor nu au defecte la glande.
 

×