x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Mecanismul de obținere a certificatului de încadrare în grad de handicap, explicat pas cu pas

Mecanismul de obținere a certificatului de încadrare în grad de handicap, explicat pas cu pas

03 Iul 2019   •   03:58
Mecanismul de obținere a certificatului de încadrare în grad de handicap, explicat pas cu pas
Sursa foto: lalala

Care sunt pașii pentru a obține certificatul de încadrare în grad de handicap, drepturile aferente, dar și unde trebuie să se adreseze pacienții pentru a afla dacă boala de care suferă este considerată un handicap a oferit mai multe informații Dr. Sanda Trantea, medic specialist medicina de familie, șef Serviciu evaluare complexă persoane cu handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș.

Care este procedura pe care trebuie să o urmeze un pacient pentru a obține certificatul de încadrare în grad de handicap?

Pentru încadrarea în grad de handicap solicitantul trebuie să întocmească un dosar care conține atât acte medicale cât și sociale, respectiv administrative, copii ale actelor de identitate pe care le depune la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș. Acest dosar cuprinde mai multe acte, dar actul de la medicul specialist este primul document, cu el se prezintă la medicul de familie, acesta din urmă poate oferi și o evoluție a stării de sănătate a pacientului și ne poate preciza data de debut a afecțiunii. Pentru unele afecțiuni este important să se precizeze aceasta dată deoarece și încadrarea în grad de handicap se face în funcție de data de debut a bolii. După aceste două documente se solicită efectuarea anchetei sociale la serviciul de asistență socială din cadrul primăriei de care aparține solicitantul. Ulterior, cu toate actele se prezintă fie solicitantul, fie aparținătorii, fie reprezentantul primăriei de la serviciul de asistență social, fie un reprezentant al unui ONG și depun dosarul la registratură. De la registratură documentele ajung la noi, la Serviciul de evaluare persoane adulte cu handicap. Noi avem un termen de cinci zile în care analizăm dosarul și dacă se constată că este incomplet, sunt documente expirate, buletinul de exemplu, sau dacă documentele medicale sunt prea vechi și avem solicitări în plus față de actele depuse, în termen de cinci zile transmitem solicitantului cu ce să completeze dosarul. Dacă dosarul este complet tot în termen de cinci zile îi transmitem solicitantului când trebuie să se prezinte pentru evaluare personală la sediul serviciului. În cazul pacienților imobilizați la pat încercăm să le solicităm evaluarea la sediul nostru, dar dacă din documentele medicale, ancheta social, reiese că deplasarea i-ar dăuna sănătății atunci pe baza unei cerereri o echipă multidisciplinară se deplasează la domiciliul solicitantului într-un termen de 60 de zile.

După ce s-a făcut evaluarea la sediul nostru, întocmim documentele specifice pe care împreună cu dosarul depus le prezentăm Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, ei sunt cei care decid încadrarea în grad, în ce tip și pentru ce perioadă se emite certificatul, apoi emit certificatul care este transmis prin poștă beneficiarului.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi

Deci se ține cont de criteriile impuse de lege, recomandările furnizate de medici și evaluarea din partea Serviciului.

Și evaluarea noastră la sediu, respectiv evaluarea la domiciliu de către echipa serviciului nostru. Criteriile medicale sunt primele, acestea sunt cele care permit o încadrare cât mai corectă pe baza unor teste, analize, scale. (...)

Există situații în care pacienții cu anumite afecțiuni sunt chemați anual la evaluare, spre exemplu dacă un pacient are un picior amputat. De ce?

Pe baza criteriilor și a legislației avem un document de secțiune metodologică în baza căruia avem precizări clare care afecțiuni pot fi încadrate cu termen permanent de la prima evaluare, care afecțiuni pot fi de la a doua evaluare și sunt afecțiuni care niciodată nu pot să beneficieze de un termen de valabilitate permanent.

...............

Citește mai departe interviul pentru a afla de ce o persoană cu un membru amputat este rechemată la control, după un an sau doi, care sunt afecțiunile cu încadrare permanentă de handicap, cum se încadrează afecțiunile oncologice într-un grad de handicap sau ce condiții trebuie să îndeplinească însoțitorul unei persoane cu handicap.

Află care sunt Actele necesare pentru evaluarea unui caz nou, în vederea încadrării într-un grad de handicap

Află și Cine are dreptul la sporul de 15% din salariul de bază ?

×