Sau "avem alte griji, islazul plin de maracini, porcii ni se fura". Acestea sunt raspunsurile satenilor din Plopeni atunci cand sunt intrebati de ce nu participa la cautarea fetitei disparute. Voluntariatul are prea putini adepti
Povestea porcului
O veste teribila se raspandeste in sat. "A disparut un copil, fetita lui Dodan din marginea satului!"...
Dintr-o data incepe agitatia. Zarva mare, oamenii alearga din poarta-n poarta pentru a raspandi vestea. Se bate clopotul la biserica, se aduna lumea. Se pun primele intrebari: Cand, cum, unde? Oamenii se organizeaza la repezeala: "Voi o luati prin porumb la deal, noi o luam pe islaz la vale". "Sa anunte cineva Politia!"
Stop! Aceasta este o fictiune. Sau cazul ideal de comportament uman. Singurul amanunt real, dar sumbru, din aceasta povestire este faptul ca un copil - o fetita - a disparut. Restul, din pacate, este o plasmuire.
Satul are peste 1.000 de oameni, dar nu s-a agitat nimeni sa ajute la nevoie, poate doar cativa vecini s-au deranjat sa iasa pe ulita, gura-casca la drama ce se petrecea sub ochii lor. In rest: "Nu cunoastem domne persoanele, sunt «proveniti»la noi in sat!".
Oamenii au alte probleme: cu canicula, cu islazul plin de maracinii de prin â62, pe care nimeni de la Consiliul popular nu-l curata, cu porcii care se fura si politia nu se sesizeaza, ca "au valoare mica", cum sa mai ajute ei un semen aflat la ananghie?
Au fost intrebati, la un moment dat, cei cativa sateni care stateau pe terasa carciumii din sat ce parere au despre aceasta intamplare. "Nu stim, am auzit ceva, dar nu ne mai mira: aici in sat se fura ca-n codru! Si Politia spune ca nu intervine decat daca e valoare de peste 15 milioane! Se fura animale. Mai ales porci. Pai ce, in seara aia cand a disparut copila, i-au fost furati sase purcei luâ nea cutare din capul satului. Ce, credeti ca Politia a facut ceva? Nu! Adica ce, sase porci nu sunt o valoare? Fetita? Da, e pacat... daâ ce, porcii nu-s o valoare?"
"Se ocupa de ei primarul cu vicele si politia, ca dâaia au venit cu avioanele si cu elicopterele. Ce treaba avem noi sa ne amestecam?", spuneau gospodarii satului, aflati, in ceas de amiaza, la umbra carciumii, cu cate o sticla in imediata apropiere.
"Mie anul trecut mi-a disparut o vaca si m-am dus singur sa o caut, ce-mi trebuia mie ajutoare la cautat?", se ratoieste un satean atins de soarele amiezii.
Nimeni nu stie nimic. Daca intrebi un satean, acesta incepe prin a ridica din umeri. Apoi isi aduce aminte ca parca a auzit ceva..., ca vorbeau niste femei... Intrebi: "Ati auzit de copila care e data disparuta?" "Da, am auzit." "Stiti cum s-a intamplat?" Raspunsurile sunt variate: "A fost la gradinita la leagane si apoi s-a adapostit de furtuna". Sau: "A plecat cu cineva peste balti, la Cobadin. Era cu un baiat care tragea de ea...". "Ati vazut-o dumneavoastra?" "A, nu, asa vorbeste lumea." Si lumea vorbeste, ca n-are nici o alta treaba. Ieri erau palcuri, palcuri pe la porti. Mai ales ca in sat, in centru, era mare agitatie. Politie, jandarmi, "barbati in negru", avioane, elicoptere, presa, care de reportaj...
Aceste lucruri s-au petrecut intr-un sat coplesit de arsita verii, dintr-o tara ai carei locuitori se considera "vestiti" in lume pentru ospitalitate, omenie si care sar in ajutor la necaz, fara sa le-o ceri. Ce se intampla totusi cu satenii din poveste?
Suntem crestini de 2000 de ani, ne spune Biserica, ne adunam ca la urs cand apare vreo "minune" pe vreun zid sau lemn, umplem bisericile si manastirile de sarbatori. Dar ne judecam ani la rand in tribunale cu vecinul pentru ca si-a construit gardul cu un metru in gradina noastra, ne judecam unii pe altii fara nici o restrictie si cu greu sarim in ajutor unul celuilalt... Daramam muntii pentru drepturile noastre, dar ce facem pentru a salva o fata de nici 6 ani, Mihaela Andreea? Poate ca ea maine nu o sa mai fie, pentru ca noi nu am fost in stare azi sa ne adunam mai multi, sa mergem 100 de metri mai departe, unde, poate, fetita ne asteapta, ingrozita de venirea unei noi nopti si chinuita de sete...