x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ministerul Sănătăţii a sistat vaccinarea antigripală

Ministerul Sănătăţii a sistat vaccinarea antigripală

de Magda Marincovici    |    09 Ian 2012   •   14:29
Ministerul Sănătăţii a sistat vaccinarea antigripală

Potrivit Antena 3, 100.000 de doze de vaccin antigripal produse la Institutul Cantacuzino au fost oprite de la comercializare., existand suspiciunea ca vaccinul nu respecta toate normele. La ora actuala, la Ministerul Sanatatii are loc o intalnire special pe aceasta tema.

Purtatorul de cuvant al Agentiei Nationale a Medicamentului, farmacist Anca Cupariu, ne-a declarat ca printr-un comunicat se vor face precizari asupra situatiei si a numarului exact de doze de vaccin antigripal ce vor fi retrase. Trebuie precizat ca autoritatea care poate retrage de pe piata un medicament este Agentia Nationala a Medicamentului. Aceasta este cea care avizeaza iesirea, dar si retragerea de la comercializare a unui medicament.

Ministrul Sanatatii cere Agentiei Nationale a Medicamentului si Institutului Cantacuzino sa-si spuna punctul de vedere in privinta vaccinului gripal sezonier
Printr-un comunicat al biroului de presa suntem informati ca Ladislau Ritli, ministrul Sanatatii, a cerut de urgenta o informare scrisa Agentiei Nationale a Medicamentului si Institutului National de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino cu privire la conformitatea din punct de vedere al imunogenitatii vaccinului gripal sezonier produs de catre Institutul Cantacuzino. In acest context si avand in vedere evolutia favorabila a virozelor respiratorii si gripei din ultimele saptamani in Romania s-a convenit sistarea vaccinarii antigripale sezoniere pe o perioada de 7-10 zile pana la finalizarea tuturor analizelor.
Mentionam ca, pana in prezent, nu au fost semnalate la Ministerul Sanatatii cazuri care sa prezinte probleme de sanatate in urma vaccinarii.

×
Subiecte în articol: vaccinarea vaccin antigripal