Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se întâmplă des ca nişte lucruri, nişte obiecte neînsufleţite aparent, să ne slujească cu atâta credinţă încât noi semănăm o bucăţică de suflet în aceste lucruri. Şi aceste obiecte prind viaţă prin duhul viu al nostru, oamenii, proprietarii acestor obiecte. Ele devin parcă o prelungire a fiinţei noastre.
Superb spunea maestrul Radu Cosaşu când se destăinuia că splendidele romane, nuvele şi articole şi le scrie de mână cu creionul, nici măcar cu pixul. "Şi cu cât se toceşte creionul, cu atâta îmi este mai drag!" Asta îmi aminteşte de o altă istorisire a marelui actor Mircea Diaconu. O vreme el locuia într-o cămăruţă cu chirie la mansarda unui bloc de peste drum de Teatrul Bulandra.
După spectacolul de seară, Mircea Diaconu venea în chilia lui şi începea să-şi scrie gândurile cu un creion într-un caiet de dictando. Scria cu teribil talent dovedit şi în cărţile pe care apoi le-a scris. "Într-o noapte, când să mă apuc de aşternut pe caiet simţirile mele, am constatat că nu mai am creion. Se consumase de tot.
Şi am ieşit în miez de noapte pe străzile pustii, poate cineva întâlnit îmi dă ceva de scris. M-am întâlnit cu un miliţian care îşi făcea rondul şi l-am rugat să-mi dea ceva de scris. Eram ca un fumător pătimaş care, rămas fără ţigări, cerşeşte un chiştoc de ţigară. Am avut noroc, miliţianul mi-a dat o bucăţică de creion şi am scris fericit în caietul de dictando până în zori."
A rostit atât de îndrăgitul Mircea Diaconu cuvântul noroc atunci când a reuşit să primească un ciot de creion. Norocul este ceva complex cu multe faţete şi decisiv în viaţă. Unii simplifică norocul, considerând că îl au atunci când câştigă la Loto sau cumpără la preţ de chilipir ceva. Dar norocul este mult mai mult. De la norocul de a te intersecta în viaţă cu partenerul sau partenera de cuplu cea mai potrivită şi până la norocul de a nu te lovi cancerul. După cum este noroc să nu te intersectezi în viaţă cu prea mulţi tâmpiţi, fiindcă a înota printre mulţi săraci la minte e o nenorocire. Noroc a avut şi bietul căţel al nimănui pe care îl hrănesc zilnic cu salam după ce l-am scos de la hingheri şi care ştie precis ora la care mă duc la televiziune, iar el atunci se culcă pe pavaj, păstrându-mi locul de parcare.
