Numarul donatorilor de sange din Romania este in crestere, a declarat Andrei Rosin, directorul Institutului National de Hematologie Transfuzionala (INHT). Acesta a precizat ca, in 2010, numarul donatorilor a crescut cu 10% fata de 2009, iar in primul trimestru din 2011, cresterea a fost de 3%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Directorul INHT considera ca dotarea cu cinci autobuze echipate pentru prelevarea si stocarea de sange a imbunatatit mult situatia in ceea ce priveste donarea. Andrei Rosin a afirmat ca, in tara noastra, donatorii primesc tichete de masa in valoare de 60 lei, in conditiile in care nu exista posibilitatea de a le oferi o masa calda la sediile centrelor de transfuzii, asa cum se intampla in alte tari europene. Potrivit directorului INHT, numarul donatorilor romani a crescut si datorita mediatizarii campaniilor de donare de sange.