x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate O companie belgiană propune o metodă inedită de a scăpa de migrenă

O companie belgiană propune o metodă inedită de a scăpa de migrenă

26 Mar 2014   •   20:06
O companie belgiană propune o metodă inedită de a scăpa de migrenă

Aflată într-o zonă industrială a oraşului Liege, micuţa companie belgiană Cefaly technology se pregăteşte să cucerească piaţa americană cu o diademă antimigrenă, rodul mai multor ani de cercetări tehnico-medicale, relatează AFP.

Principiul aparatului este de a activa prin eletrozi nervul trigemen, care transmite senzaţia de durere la creier. Dispozitivul a primit aprobarea Food and Drug Administration (FDA), Agenţia americană a Medicamentelor, la jumătatea lunii martie.

Potrivit FDA, este vorba despre primul aparat medical susceptibil de a preveni migrenele, care afectează până la 15% din populaţia mondială, majoritatea femei. Nu are pretenţia că este mai eficient decât medicamentele, dar măcar îi scuteşte pe pacienţi de o lungă listă de efecte secundare, scrie France Presse.

Chiar dacă nu pretinde că poate vindeca migrena, patologie despre care s-a spus până acum că este incurabilă, acest produs ar putea, potrivit realizatorilor săi, să frăneze evoluţia migrenelor episodice în migrene cronice, cele mai problematice.

Graţie aprobării americane, Cefaly ia în calcul o creştere anuală cu 25% a vânzărilor, pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, după cum a declarat şeful acesteia, Pierre Rigaux.

Ideea este de a aplica principiul unei stimulări externe, căci tratamentele de neurostimulare implicau până acum implantarea internă de electrozi, în special în măduva spinării, pentru tratarea durerilor cronice.

Compania are doar 10 salariaţi, dar intenţionează să participe la programul de cercetare antimigrenoasă Eurodheadpain, finanţat cu şase milioane de euro de Comisia Europeană. Este vorba despre un parteneriat care implică un număr de 11 universităţi.


×