Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost o vară relativ statică şi totuşi foarte scurtă. Am privit-o mai mult pe geam cum se scurgea în picături dese, tunând şi fulgerând, apoi picurând cartonul de pe casă de fierbinţeală.
Piciorul meu drept se frânsese de la gleznă pe drumuri de munte. Aşa am avut ocazia să văd salvamontiştii în acţiune, dar şi să simt pe pielea mea cum e când zaci neputincios în pădure. A urmat o vagă speranţă (să fie doar o luxaţie!) şi neliniştea provocată de ideea de a ajunge în urgenţa unui spital departe de casă, dar relativ aproape de cel în care un copil murise nu cu mult timp în urmă din cauza unei fracturi. Speranţa s-a transformat iute în ciudă că n-a fost măcar o fractură mai cumsecade care să se lipească cu un gips, ci ditamai ruptura ce trebuia mai întâi ranforsată şi, după fixare, demontată în două tranşe. Trei operaţii. Başca remuşcarea că am stricat vacanţa copilului şi vara noastră. Spaima de operaţii mă copleşise, (deşi mi-era cam jenă când mă gândeam la copiii întăriţi cu fiare de-a lungul şi de-a latul trunchiului). Pe mâinile cui să te dai?
Dar mi s-a umplut şi inima de drag şi recunoştinţă faţă de colegi, prieteni, cunoştinţe şi chiar necunoscuţi care mi-au fost aproape, foarte aproape. (Până şi fi-miu a constatat: "Mama, dar e bine că ţi-ai rupt piciorul! Toată lumea e bună cu tine!"). Şi iar groaza în faţa operaţiei, dar şi gratitudinea faţă de un medic extraordinar şi echipa sa. Apoi neputinţa. Neputinţa este cea mai crudă dintre toate. Practic, devii un bagaj. Unul nefolositor. Ajunsesem să privesc cu invidie toate gleznele. Mai subţiri ori mai groase, că suportau 50 de kile, ori 100, le invidiam supleţea, flexibilitatea, robusteţea. "Dacă eram cal de curse, acum eram salam...", îmi ziceam, privind lung la gleznele ce se flexau prin nisip sau alergau prin apa de pe mal. Am învăţat oasele componente şi ceva ligamente, şi mă alintam cu gândul că cel puţin fractura mea s-a produs pe un os cu nume muzical: "maleolă". Am învăţat să merg în trei picioare - două de aluminiu. A fost o vară caldă... caldă cu mine!
Citește pe Antena3.ro
