x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate O viaţă mai bună pentru copiii fără familie

O viaţă mai bună pentru copiii fără familie

de Diana Scarlat    |    20 Noi 2009   •   00:00
O viaţă mai bună pentru copiii fără familie



"Viaţa care ne trăieşte" este cartea care va aduce bucurie copiilor aflaţi în grija asociaţiei Mia's Children. Autorul, Anatol Basarab, va dona o mare parte din încasările în urma vânzării cărţii pentru cei peste 30 de copii cu probleme sociale care primesc asistenţă în centrul de zi din judeţul Ilfov, în cadrul asociaţiei Mia's children. Cartea sa va fi vândută la lansare cu preţul special de 100 de lei.


Banii din vânzarea cărţii, la preţul special de 100 de lei, din ziua lansării, vor ajunge la copiii cu probleme sociale grave, care sunt ajutaţi să se integreze în societate de o singură femeie cu un suflet mare cât o familie pentru toţi. Mia Scarlat şi soţul său, Constantin Scarlat, şi-au dedicat întreaga viaţă îngrijirii copiilor cu probleme, iar mulţi dintre cei ajutaţi şi educaţi de doamna Mia au ajuns astăzi studenţi sau absolvenţi de facultăţi, deşi viaţa nu le-a oferit în familia lor nici măcar un adăpost. Lansarea cărţii va avea loc luni, 23 noiembrie, la ora 19.00, la restaurantul Aqua din Capitală, unde sunt aşteptaţi toţi cei dornici de a oferi sprijin copiilor fără familie, îngrijiţi de asociaţia Mia's children.

SENSUL VIEŢII. Pentru că "sensul vieţii este însăşi viaţa", Anatol Basarab a ales copiii doamnei Mia ca beneficiari ai vânzărilor cărţii sale, "Viaţa care ne trăieşte". Copiii ingrijiţi de Mia Scarlat în centrul de zi din judeţul Ilfov provin din familii care nu le pot asigura traiul zilnic şi pregatirea necesară pentru integrarea în societate. Aceşti copii fac progrese fantastice la şcoală şi devin mai buni cu ajutorul doamnei Mia, care i-a învăţat să picteze, să cânte, să interpreteze roluri în piese de teatru. Anatol Basarab a luat hotărârea de a dona suma încasată din vânzarea la preţ special a cărţii, după ce a aflat de aceşti copii de la cea mai nouă membră a asociaţiei Mia's Children, fostul manechin Nelly Năstase, cea care a făcut posibile de-a lungul timpului mai multe acte caritabile, sprijinind aceşti copii minunaţi. "Am început această campanie pentru ajutorarea acestor copii talentaţi, apoi am devin asociat, la rugămintea doamnei Mia. Voi mai implica şi alte persoane de renume, cu inimi de aur, ca cea a lui Anatol, în campania pentru sprijinirea copiilor, prin alte evenimente, iar cei care doresc să-i sponsorizeze, în orice fel, ne pot contacta. Până acum am obţinut şi sprijinul hotelului Intercontinental, care ne-a făcut săptămâna trecută o primă donaţie de prosoape, halate de baie şi alte lucruri necesare unui centru pentru ingrijirea copiilor. Doamna doctor oftalmolog Andreea Ciubotaru, de la clinica Unisan, ne-a oferit consultaţii gratuite pentru micuţa Coca, de trei anişori, care are o formă foarte gravă de strabism şi necesită o intervenţie chirurgicală peste trei luni, după ce va purta ochelarii de vedere din silicon dăruiţi de doamna doctor. Coca este o fetiţă superbă şi noi toţi ne-am bucura din suflet ca ea să poată vedea normal, să nu se mai supere că este mereu în ceaţă şi nu poate distinge nimic. Să poată alerga şi să nu se mai împiedice de scaunele din casă sau de jucării », spune Nelly Năstase. Tot ea a cooptat în această campanie şi creatori de modă, precum Ersa Atelier, care a creat până acum rochiile pentru prezentările evenimentelor organizate în scopuri caritabile. Nu întâmplător, "Viaţa care ne trăieşte" este cartea prin care Anatol Basarab ne arată cum "viaţa conştientă începe abia atunci când vom înţelege, în sfârşit, că nu am avut parte de ea până acum". Şi poate începe cu un act de caritate...

×
Subiecte în articol: pagina de suflete