Există personalităţi care exercită o atracţie teribilă şi misterioasă faţă de alţi oameni, care se adună în jurul lor precum fluturii la abajurul luminat al veiozei. Un astfel de om care absoarbe ca un magnet mulţimile, fără măcar să se preocupe de asta, fără să-şi mişte nici sprânceana, este Victor Piţurcă. Piţurcă a trezit din somn mii de suflete. La interval de numai câteva zile, în două locuri diferite a deşteptat inimile suporterilor Stelei şi apoi ai Craiovei. Bărbatul care pare a nu-şi da întâlnire cu zâmbetul, bărbatul impecabil îmbrăcat, cel mai adesea în culori închise, fascinează mii de oameni.
Stadionul Stelei devenise populat doar de câteva sute de oameni. Stadionul renumit din Craiova se transformase în raiul bălăriilor. A fost suficient să se audă numele lui Piţurcă preluând coroana şi sceptrul Clubului Steaua şi mai apoi ale Universităţii Craiova, ca interesul suporterilor să urce la dimensiuni nebănuite. Până la venirea lui Piţurcă suporterii dormitau într-o adâncă lehamite. Piţi este atât de interesant ca personaj încât fără să se străduiască, fără să mişte un deget aduce sufletele a mii de oameni la punctul de fierbere. Bărbatul puternic parcă domină şi timpul, vremea nu a lăsat urme peste silueta şi figura îndârjită a lui Piţurcă. El seamănă leit cu jucătorul de acum 20 de ani. Acelaşi păr negru de oltean dat naibii, fără riduri, cu acelaşi aer blazat, dar cu aceeaşi voinţă să-şi facă treaba ireproşabil. Piţurcă refuză să pozeze în lumina reflectoarelor, arată că nu e interesat de urale şi totuşi le obţine chiar străduindu-se să fie antipatic.
Probabil că Piţurcă e învăluit în haloul bărbatului de forţă. Personalitatea lui refuză să facă pasul înapoi. Ideile lui au inflexibilitatea stâncii. Dar Piţurcă creează senzaţia că reîntoarce fotbalul în proprietatea mulţimilor. E campion în a-i pune la punct pe cei mai guralivi şi despotici patroni, şi suporterii capătă de la Piţurcă senzaţia că ei sunt eroii principali ai fermecătoarei poveşti numită fotbal. Când a fost vorba să-şi apere strategia, să-şi apere principiile a ieşit la luptă în câmp deschis chiar cu marii idoli ai gazonului, cu fotbaliştii lui de la Naţională, cu Hagi şi Gică Popescu. N-are poftă de vorbe. Cu purtarea lui de pustnic retras în gândurile lui Piţurcă simte cea mai potrivită strategie. Mulţi l-au acuzat că a jucat prea prudent cu Naţionala în preliminariile ultimului Campionat Mondial. Piţurcă nu i-a lăsat pe tricolori să se lanseze orbeşte în atac fiindcă simţea că nu ne ţin puterile să năvălim.
Aşa cum i-a fost destinul României să se lupte mereu cu imperiile aşa şi atrenorul Naţionalei, Piţurcă, s-a luptat cu superputeri ale fotbalului. S-a apărat realist şi i-a pândit pe contraatacuri neaşteptate pe fotbaliştii de multe karate din reprezentativele Franţei şi Italiei. Precum în războaiele duse de domnitorii români cu puhoaiele armatelor Imperiului Otoman, Imperiului ţarist, Imperiului Austro-Ungar, Piţurcă în fotbal a aplicat şi el tactica pământului pârjolit. A otrăvit fântânile, a dat foc la căpiţele cu fân şi fotbaliştii obişnuiţi cu victorii din echipele campioanei mondiale ale Franţei şi Italiei au atacat steril şi au bătut pasul pe loc fără goluri. Culmea, Piţurcă a fost marcatorul de goluri din perioada în care se afla în atacul Stelei.
Piţurcă a îmbrăţişat plasa porţii unde marcase antologicul gol din partida cu Anderlecht.
Piţurcă a marcat gol şi cu ceafa, fiindcă în aşa un hal îşi hipnotiza adversarii încât portarul echipei Galatasaray a degajat mingea lovindu-l în ceafă în timp ce Piţi pleca din careul turcilor şi mingea s-a dus în plasă. Piţurcă, siluetă dreaptă ca semnul mirării.