Poveştile care au născut cântece

Momentul gingaş în care el, îndrăgostit, îi dăruieşte iubitei un ursuleţ pufos în timpul plimbării prin parcul cu frunze răscolite de vânt, momentul ăsta are în spate o poveste. Şi spargerea prieteniei de o viaţă între doi bărbaţi cu vorbe grele şi priviri piezişe, şi aici în spate se află o poveste. Şi o teribilă bătălie cu biruitori şi învinşi care subjugă ţări, şi războiul ăsta are ascunsă o poveste.

De fapt şi izbucnirea spre lume a pruncului părăsind culcuşul din pântecul mamei se sprijină pe o poveste, după cum şi moartea cu groapa ei strâmtă are în spate o poveste. Bineînţeles că şi cântecele frumoase, şlagărele ajunse avere pentru fiecare om, melodiile de mare succes au pornit de la o frumoasă poveste de viaţă. A cucerit mare succes cântecul Angelei Similea: "Nu-mi lua iubirea dacă pleci!/ Mai lasă-mă să cred în ea!/ În nopţile pustii şi reci/ Să-mi mai închipui că-i a mea!"

Cum s-a născut, sprijinindu-se pe o poveste caldă, omenească, acest şlagăr. În acea zi noroasă s-a întors către prânz acasă cu lacrimile şiroindu-i pe obraji Angela Similea. Îl însoţise la aeroport pe băiatul ei Sorin, care pleca la şcoală în străinătate. Şi Angela şi-a dat seama că drumul va fi fără întoarcere, că Sorin va rămâne în străinătate şi că, de fapt, ea îşi pierde de lângă ea un copil. Angela, cu sensibilitatea ei, a simţit totdeauna puternic pentru România, a avut nenumărate prilejuri să se stabilească în Occident ducând un trai bogat, dar a refuzat şi a rămas acasă: "Pe mine mă face fericită căderea unei frunze toamna, aici în ţara mea." Plângea zguduită de durere pe canapea Angela, în acea zi a despărţirii de fiu când a sunat telefonul. Era Marius Ţeicu: "Vino repede la mine, să asculţi un cântec frumos pe care l-am compus azi-noapte. E un cântec pentru tine." Se scuza Angela că nu e în stare să plece plânsă de acasă, dar la insistenţele lui Marius Ţeicu s-a dus, şi compozitorul i-a cântat melodia: "Nu-mi lua iubirea dacă pleci!/ Mai lasă-mă să cred în ea!/ Şi să-mi mai laşi ca pe-o lumină/ Speranţa că vei reveni...../".

O asemenea splendoare de cântec a cucerit-o pe loc pe întristata artistă şi Angela s-a agăţat ca de un punct de sprijin neaşteptat de acest cântec punând în interpretarea lui tot sufletul şi toată zbuciumarea ei. Şlagărul a fost şi este unul din teribilele succese ale muzicii româneşti.

Se lipise de sufletul milioanelor de români Cenaclul Flacăra şi turneele de uriaş succes ale echipei lui Adrian Păunescu. În fiecare zi într-un alt oraş se adunau mii de români bucurându-se de frumuseţea cântecelor şi versurilor. Prin aceste turnee izbucneau pe scenă tinere talente venite din sală. Aşa a impresionat vocea îngerească a lui Ştefan Hruşcă. A fost luat imediat în Cenaclu şi s-a alăturat echipei în turneu. Într-una din zile, străbătând frumoasa Românie, autocarul s-a oprit în dreptul unei pajişti de vis unde, în frunte cu poetul, cenacliştii au jucat fotbal. Rupţi de oboseală au adormit seara la hotel cât ai clipi. În miez de noapte, Adrian Păunescu l-a chemat pe Ştefan Hruşcă. Cu ochii cârpiţi de somn, Hruşcă a auzit comanda: "Am o poezie frumoasă, găseşte-i melodia şi facem cântecul pe loc".

Într-o oră, uluitorul cântec "Rugă pentru părinţi" se născuse. Hruşcă i-a cerut permisiunea să se ducă la culcare, dar poetul nu l-a lăsat până nu au înregistrat pe un casetofon banal noul cântec. A doua zi dimineaţă, un studio profesionist i-a găzduit să înregistreze performant noua piesă. Numai că, stupoare, Hruşcă uitase complet cântecul. Nu-şi mai amintea nici două note din compoziţia de la miezul nopţii. Norocul a fost că bătrânul casetofon a reconstituit "Rugă pentru părinţi" care a rămas în averea de suflet a fiecăruia dintre noi.