În 2006, Laura a aflat, după mai multe analize medicale, că suferă de limfom Hodgkin stadiul III B, adică cancer la ganglionii limfatici. A făcut chimioterapie, apoi un transplant cu celule stem şi boala a părut pentru o vreme că dispare, însă acum două luni a revenit. Medicii i-au spus Laurei că este indicat să facă un nou transplant, care costă foarte mult: 150.000 de euro.
Cristian Vasile, soţul Laurei, îşi aminteşte cum au descoperit boala: "În 2006, soţia mea a făcut o infecţie urinară şi am ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. I s-au făcut analize şi o ecografie, iar doctorul ne-a spus că vede ceva ce nu îi place. Ne-a trimis la Fundeni. Acolo, o doctoriţă a palpat-o pe ganglioni şi ne-a zis să venim peste trei luni. Când am revenit, ne-a spus că e nevoie de o operaţie; i-a scos Laurei un ganglion cât un bob de fasole şi, în urma biopsiei, i-a pus diagnosticul: limfom Hodgkin stadiul III B". Laura a început imediat tratamentul cu citostatice, care nu a dat însă rezultate. De abia după şase luni s-a văzut o ameliorare, de scurtă durată însă. "În 2008, am mers în Germania, la clinica Charité. Avem prieteni în Berlin şi îi rugasem să ducă actele medicale ale soţiei la un medic; acesta ne-a chemat la control. Laurei i-au fost făcute alte analize. Apoi am plecat acasă şi am aşteptat rezultatele. Medicii nemţi ne-au spus că e indicat să i se facă Laurei un transplant cu propriile celule stem. Operaţia ne-a costat 75.000 de euro; ni s-a spus că procentul de vindecare este de 80% în urma acestei operaţii", povesteşte Cristian.
SPERANŢE
Soţii Vasile s-au întors acasă plini de speranţă; uitate erau nopţile de nesomn, transpiraţia, durerile de oase şi de gât, febra oscilantă. Laura, femeia de 38 de ani, credea că tot chinul ei a luat sfârşit şi îşi poate relua viaţa de dinainte: "2008 a fost un an cumplit pentru mine şi soţul meu. Tratamentele grele, stările de disperare prin care treceam m-au făcut să mă gândesc că nu voi reuşi şi să-mi doresc nu o dată să renunţ. Dar Cineva de acolo de Sus nu m-a lăsat... şi, după 100 de zile de la transplant, am aflat că boala a intrat în remisie şi că medicii mă consideră sănătoasă, dar nu vindecată, pentru că în cinci ani boala poate oricând să revină. Au urmat 11 luni de fericire, parcă pluteam, am învăţat să-mi vindec rănile din suflet şi să vorbesc de boală la trecut. Nu a fost uşor, dar ce a fost uşor în ultimii patru ani din viaţa mea? Era aşa bine să-ţi faci din nou planuri şi să nu mai depinzi de nişte perfuzii, era aşa bine să te simţi O ÎNVINGĂTOARE".
La o tomografie însă, pe care a făcut-o la Fundeni, medicii au observat că ganglionii se măresc din nou. "Refuzam să mă gândesc că sunt din nou bolnavă, că vor reveni momentele când o să-mi fie teamă să mă uit în oglindă. Şi mi-am pus o întrebare: Oare cât mai am de trăit? Şi poate pentru prima oară în patru ani o frică cumplită m-a cuprins, o lipsă de speranţă şi o stare de neputinţă în faţa cancerului - o boală incurabilă, care nu te lasă să uiţi că eşti prea «mic» pentru a-ţi hotărî destinul", mărturiseşte Laura. Acum ea are nevoie de un nou transplant, de la un alt donator. "Laura are trei surori, iar una dintre ele are aceeaşi părinţi cu soţia mea. A făcut testarea, dar nu este compatibilă. Am luat legătura cu o clinică din Regensburg; eu speram să putem obţine celulele necesare din banca lor, iar transplantul să se realizeze în ţară, pentru că ar fi fost mai ieftin. Mi s-a explicat însă că nu se poate. Mai întâi, trebuie să îi facă nişte teste Laurei, apoi să caute în banca internaţională de celule stem un donator compatibil şi valabil la data operaţiei. Apoi Laura trebuie pregătită pentru transplant", spune Cristian. El are un salariu lunar de 1.800 de lei, iar Laura, care a revenit de curând la serviciu, la Electrica, unde este tehnician, câştigă 2.500 de lei pe lună. Ei speră să primească ajutor şi să adune banii pentru operaţia care ar salva viaţa Laurei, adică 150.000 de euro.
Conturi
Cine doreşte să o ajute pe Laura poate depune bani în conturile deschise la Agenţia Europa a BRD, pe numele Cristian Vasile:
În lei: RO88BRDE445SV74433284450
În valută: RO84BRDE445SV74433364450.
Citește pe Antena3.ro