x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate S-a descoperit o legătură între femeile care sforăie și boala de inimă

S-a descoperit o legătură între femeile care sforăie și boala de inimă

30 Noi 2018   •   23:25
S-a descoperit o legătură între femeile care sforăie și boala de inimă

Femeile care sforăie au o șansă mai mare de a dezvolta boli de inimă, conform Mirror.

Cercetătorii de la Spitalul Universitar din Munchen au descoperit o legătură între apneea în somn și sforăitul.

Apneea cauzează un risc mai mare de disfuncție ventriculară, iar din păcate simptomul trece neboservat la oamenii care sforăie.

În studiu, cercetătorii au analizat informații despre 4.877 de pacienți care au făcut un RMN cardiac.

Dintre acei pacienți, 118 sufereau de apnee, 1.886 au mărturisit că sforăie, iar 2.477 nu sufereau nici de apnee și nici nu sforăiau. Restul 398 de pacienți nu au fost luați în considerare.

Doctorul care a condus studiul, Adrian Curta, a explicat: „Analiza noastră a arătat că ambele sexe din grupurile care suferă de apnee și sforăie au masa ventriculei stângi mărită, adică inima funcționează mai greu”.

Rezultatele au arătat și că acest efect era mult mai comun la femei decât la bărbați.

Dr. Curta a adăugat: „Am descoperit că funcționarea cordului este mult mai ușor afectată la femei, iar cele care sforăie sau au apnee au un risc mai ridicat de probleme cardiace.”

×
Subiecte în articol: femei sforăit apnee boala de inima