x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sanatate de fier vs anemie

Sanatate de fier vs anemie

de Steluta Indrei    |    20 Sep 2005   •   00:00
PEDIATRIE
"In tara noastra, procentul de copii anemici este mult mai ridicat decat in tarile occidentale.

De un deceniu si jumatate constatam ca aproximativ 50% dintre sugari sunt anemici. Aceasta situatie ne determina sa afirmam ca anemia este o problema de sanatate publica, cauzata de lipsa de fier in randul populatiei", atrage atentia medicul primar pediatru Rodica Nanu, secretar stiintific in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC).

Din 1991, specialistii de la IOMC au efectuat periodic studii reprezentative pe tara pentru depistarea anemiei la nou-nascuti, copii de 3 ani si copii de varsta scolara. In urma primului studiu, aproximativ 52% dintre nou-nascuti au fost depistati cu anemie manifesta. Mai mult decat atat, fiecarui caz de anemie manifesta (certa), diagnosticata prin analizele de laborator, ii corespunde un caz de anemie latenta, ce iese la iveala numai cu ocazia unei agresiuni (hemoragie, infectie). In aceste conditii, la insistentele IOMC, Ministerul Sanatatii a hotarat aplicarea unui program destinat combaterii anemiei la nou-nascuti. Astfel, se ofera gratuit preparate pe baza de fier tuturor sugarilor, pentru o perioada de minimum doua luni. Doza zilnica recomandata este de 10-25 de miligrame de fier.

Studii


Investigand in continuare prevalenta anemiei pe esantioane reprezentative de copii, specialistii IOMC au constatat ca nu a scazut aceasta tulburare, ba, dimpotriva, cazurile s-au inmultit ingrijorator in ultima perioada. Cel mai recent studiu realizat de IOMC, cu sprijinul UNICEF, a aratat ca aproape 60% dintre copiii cu varsta sub 1 an au anemie. 56% dintre copiii de 1-2 ani si 20% dintre cei de 5 ani sufera de aceeasi tulburare. Cauzele: din pacate, nu toti nou-nascutii primesc aceste medicamente, fie pentru ca unii medici care ar trebui sa le distribuie se feresc sa faca acest lucru din cauza organizarii, fie populatia nu a aderat la aceasta idee. Parintii nu administreaza preventiv picaturile de fier pe durata a cel putin doua luni, pentru ca neglijeaza sau nu-si dau seama de importanta prevenirii anemiei. Consecintele: din ce in ce mai multi copii lipsiti de viata, palizi, cu sensibilitate mare la infectii, cu boli care se vindeca greu. In plus, la varsta de 6-7 ani apar scaderea randamentului scolar si instabilitatea motorie (agitatie). Capacitatea de atentie si de intelegere a copilului anemic scade, deoarece creierul lui nu este suficient irigat cu sange oxigenat, bogat in hemoglobina.

Recomandari


Medicul primar pediatru Rodica Nanu le recomanda parintilor sa adopte in familie o alimentatie diversificata, pentru ca numai astfel este asigurata o mare parte din profilaxia anemiei cu fier natural din alimente. Diversificarea alimentatiei, cu legume variate, nu doar cartof si morcov, se incepe de la varsta de 6 luni. Mai intai se introduc fructe, apoi legume variate, dintre care nu trebuie sa lipseasca legumele verzi, de la frunze de papadie, salata, spanac pana la broccoli sau varza de Bruxelles. Dintre fructe se incepe cu mere si piersici, iar la 7-8 luni se introduce banana, bogata in fier. Dupa varsta de 9 luni, orice copil este bine sa manance minimum patru feluri de legume pe zi si doua feluri de fructe, variate de la o zi la alta. Nu trebuie uitate cerealele, fie cele instant, fie orez, paine de grau sau de secara, mamaliga.

Ficatul este interzis


Dupa varsta de 7 luni se introduc carnea de pui si de vita, aproximativ doua linguri cu carne mixata pe zi. Desi se spune ca este bogat in fier, ficatul nu se va introduce in alimentatia bebelusului. Fiind organul central de detoxifiere a organismului animalului, ficatul contine multe substante toxice si nu este recomandat copiilor de varsta mica. In unele tari, ficatul este chiar interzis in alimentatia copiilor pana la varsta de 2 ani.

Dupa varsta de 8 luni, bebelusul este bine sa primeasca o data sau de doua ori pe saptamana peste slab, cat mai proaspat, si galbenus de ou.

SFATUL MEDICULUI


Anemia este o problema de sanatate ce poate fi prevenita inca din primele zile de viata. "In primul rand prin alimentatie corecta la sugar. Asta inseamna alaptarea la san pana la varsta de 6 luni. In laptele mamei exista o cantitate de fier foarte biodisponibila, adica se absoarbe in proportie mai mare decat fierul din preparatele administrate copiilor. Dar si picaturile trebuie administrate tuturor sugarilor, cel mai tarziu la varsta de 4-5 luni", recomanda dr. Rodica Nanu.

STIATI CA


  • Exista familii sau colectivitati care au optat pentru a nu consuma carne. Copiii mai mari de 4-5 ani din acele familii sau colectivitati sunt insa mai putin anemici decat copiii din populatia obisnuita. Pentru ca adeptii dietei ovo-lacto-vegetariene sunt foarte preocupati de diversificarea consumului de legume.
  • Anemia la copilul de clasa I este foarte frecventa. Cel mai recent studiu al IOMC, realizat in 2004, arata ca peste 30% dintre copiii de 6-7 ani sufera de anemie manifesta, adica au nivelul hemoglobinei sub 11,5.
  • Anemia este mai frecventa in mediul rural.
  • Conform indicatiilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, diagnosticul de anemie se stabileste daca nivelul hemoglobinei este sub 11 grame la decilitru.
  • ×
    Subiecte în articol: luni fier vărsta anemie