Avem nevoie de un număr dublu de medici anestezişti., avertizează participanţii la Congresului Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI). Participanţii au subliniat că, la ora actuală, secţiile ATI se confruntă cu un lung şir de probleme grave: sunt supraaglomerate, cu personal insuficient, cu resurse de foarte multe ori limitate atât medicamentoase, cât şi materiale sanitare. Medicii sunt într-o luptă continuă cu moartea şi cu urgenţe ce depăşesc posibilităţile multor secţii ATI. Şi, totuşi, medicii trebuie să se ocupe de toţi pacienţii în acelaşi timp şi în mod egal, deziderat greu de atins în aceste condiţii. “Din estimarea SRATI, în sistemul public activează mai puţin de 700 de medici anestezişti şi reanimatori, în condiţiile în care un minim decent ar fi de 1.500. În toate spitale judeţene se încalcă grosolan legea şi prevederile europene care stipulează că, după gardă, medicii trebuie să plece acasă. Noi rămânem după garda de 24 de ore încă 12 sau 16 ore, atât cât e nevoie, pentru că altfel nu ar avea cine să meargă în sala cu bolnavii şi cine să se ocupe de ei în terapie intensiva. Deficitul de personal este imens, avertizează conf. dr. Şerban Bubenek, vicepreşedinte SRATI.
La Congresului SRATI, prof. dr. Dorel Sandesc, preşedintele SRATI, o sesiune specială e consacrată implementării plămânului artificial ca soluţie de salvare pentru suferinzi de insuficienţă respiratorie acută. Pe agenda Congresului, sunt incluse sesiuni consacrate transplantului de organe, donării de organe şi menţinerii în condiţii bune a potenţialilor donatori.