x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate (P) Simeticona: cum funcționează și ce beneficii aduce sistemului digestiv

(P) Simeticona: cum funcționează și ce beneficii aduce sistemului digestiv

19 Iul 2024   •   17:09
(P) Simeticona: cum funcționează și ce beneficii aduce sistemului digestiv

Simeticona este un compus chimic care se folosește, în principal, ca un calmant pentru sistemul digestiv, în caz de balonare și flatulență. Altfel spus, contribuie la eliminarea gazelor din sistemul gastrointestinal

Simeticona poate ajuta la rezolvarea problemelor legate de meteorism (balonare), colici abdominale și de sindrom de intestin iritabil. Mai mult, aceasta mai este recomandată de specialiști tuturor pacienților care se pregătesc de investigații imagistice abdominale cu scop de diagnostic, precum radiografia sau ecografia.

Gazul produs în urma digestiei alimentelor (varză, mazăre, fasole sau ceapă) sau în urma înghițirii involuntare de aer în timpul mesei ori ca urmare a consumului de băuturi carbogazoase se acumulează în intestin și-l umflă, creând senzația inconfortabilă de preaplin. Uneori și constipația poate fi însoțită de balonare.

În cazul persoanelor cu un tranzit intestinal lent, este contraindicat tratamentul cu substanțe care absorb gazele, dar și lichidul din intestin, precum carbunele activ, însă simeticona este recomandată în acest caz.

Cu Assista Simeticonă ești fără balonare, gata de orice provocare

Assista Simeticonă 240 mg este un dispozitiv medical, sub formă de capsule, indicat pentru:

  • ameliorarea senzației de plenitudine abdominală;
  • balonare;
  • eructații;
  • disconfortul asociat cu acumularea excesivă a gazelor și a aerului în tractul gastrointestinal;
  • reducerea tensiunii de suprafață a bulelor de gaz din intestine, favorizând spargerea și eliminarea acestora.

Assista Simeticona 240 mg se administrează astfel:

  • adulților – o capsulă, de 2-4 ori pe zi, la nevoie sau o capsulă seara, în ziua dinaintea investigației imagistice programate, și o capsulă dimineața, în stare de repaus alimentar, în ziua examenului de diagnostic;
  • femeilor însărcinate – conform recomandărilor medicului sau farmacistului;
  • persoanelor cu diabet zaharat – nu este necesară modificarea dozei;
  • copiilor cu vârstă cuprinsă între 12 și 18 ani – o capsulă pe zi, la nevoie sau câte o capsulă seara, în ziua dinaintea investigației imagistice programate, și o capsulă dimineața, în stare de repaus alimentar, în ziua examenului de diagnostic.

Dispozitivul medical Assista Simeticona 240 mg se poate achiziționa din farmaciile Catena și online de pe Springfarma.com

×