Stefan Iordache: "Dupa atatea roluri, nici eu nu mai stiu cine sunt!"

"Daca-mi mai zici maestre, nu-ti mai povestesc nimic. Zi-mi simplu: Stefane!" Stau de vorba cu Stefan Iordache in prispa casei taranesti, undeva in imprejurimile Snagovului. Pe cuptorul de pamant bolboroseste mamaliga intr-un ceaun. Il intreb de prietenii lui.
"Chestia asta cu prietenii e greu de explicat. Intamplarile de viata pot spune totul sau pot tacea despre prietenie. Acum multi ani, catelusa mea se chinuia sa fete, imi plangea sufletul de mila ei. Si i-am dat telefon lui Amza Pellea sa-i cer numarul de telefon al unui veterinar. Amza nu mi-a dictat numarul, s-a imbracat de nebun si a venit in vizita cu masina sa mergem impreuna la medicul veterinar. Am stat cu Amza langa catelusa pana dimineata.
Sau, uite, o alta poveste cu prieteni. Intr-o noapte ma zbuciumam sa gasesc intelesurile mai subtile ale unei replici din piesa aflata in repetitie. Simteam ca-mi scapa niste nuante, parca se pitisera in spatele predicatelor. I-am dat telefon lui George Constantin sa-i citesc replica si sa-i aflu parerea. «Esti tacanit, cum sa discutam o treaba asa importanta la telefon?» A venit George in miez de noapte la mine in sufragerie si am discutat pana-n zori despre cele cateva vorbe din replica. Mi-au povestit actorii de la «Nottara» ca, dupa moartea lui, o cabiniera a gasit in dulapul de la teatru o mantie purtata de George intr-o piesa. In buzunar avea tuburi cu nitroglicerina. Juca in fiecare seara in piese si nimeni nu stia ca inghitea pastilele pentru inima inainte de a intra pe scena".
Il intreb pe Stefan Iordache cum se elibereaza de rol dupa spectacol, cum se smulge din vraja personajului, cum se leapada de pielea lui Richard al III-lea ca sa joace a doua zi rolul unui actor boem si ratat. "Astept sa plece toata lumea din teatru si revin pe scena. Instinctiv rostesc una din replicile care-mi vin pe limba. In fata salii pustii, luminata de singurul bec chior ramas aprins. Apoi merg agale pe strazile pustii ale noptii pana acasa. Si, ca sa scap de fantoma rolului de cu seara, incep sa repet rolul din viitoarea premiera. Dupa ce am jucat regi, betivi, scriitori ratati si intelectuali cinici, nici eu nu mai stiu cine naiba mai e cu adevarat Stefan Iordache".
Se sprijina cu cotul de o lada de zestre veche de 150 de ani, e un lucru drag inimii lui. Priveste cum o pala de vant se infoaie printre bulgarii rascoliti cu sapa in gradina din spatele casei taranesti. "Uite, in pamantul asta vreau sa fiu ingropat. In tintirimul satului mi-am scris deja numele pe o cruce, sa fiu sigur ca stau in fruntea distributiei. Sa calce romanii pe pamantul unde sunt ingropat, sa ma calce ca pe iarba. Ca multi ne-au calcat pe noi, romanii, si ne-am ridicat ca iarba pana spre seara. Sa calce romani pe pamantul sub care ma aflu si sa spuna atat: «Aici e Stefan Iordache, actor»".