x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Unul din cele mai consumate iaurturi este făcut din GÂNDACI. Iată ce conţine de fapt

Unul din cele mai consumate iaurturi este făcut din GÂNDACI. Iată ce conţine de fapt

14 Apr 2014   •   08:29
Unul din cele mai consumate iaurturi este făcut din GÂNDACI. Iată ce conţine de fapt

Ca foarte multe alte mancaruri pe care le consumam, iaurtul, pe langa laptele praf, emulgatori, conţine si….“fructe”…in poze, pentru ca in realitate contine doar colorant natural. Pentru a nu speria consumatorii, producatorul s-a gandit sa inlocuiasca denumirea standard E120 cu numele real Coşenilă, scrie medicul Gheorghe Mencinicopschi.

Coşenila este de fapt o specie de gandaci din familia Dactylopius coccus (sau Coccus cacti) ce traiesc in Mexic, Peru pe anumite specii de cactusi. Din acesti gandaci se extrage un colorant rosu aprins, ce apoi este transformat in cosenila, carmin sau acid carminic. Acesta se poate extrage doar din gandacul femelă, scrie antena3.

Pentru a fi extras colorantul natural, femelele sunt ucise prin inecare in apa iar apoi sunt puse la uscare(artificiala sau solara). Cand ajung la aprox. 30% din greutate pot fi prelucrate pentru obtinerea colorantului prin strivire sau stoarcere. In functie de cantitate si alti aditivi colorantul poate lua mai multe nuante de la violet, rosu aprins pana la orange. Pentru producere unui kg de cosenila sunt necesare aprox 100.000-150.000 de insecte.

Deoarece este extras din gandaci/insecte nu este recomandat copiilor sau persoanelor cu hipertensiune. S-au constatat putine reactii adverse, in general alergii sau in unele cazuri aparitia astmului.


×