Vaccinarea antigripală se poate face simultan cu cea împotriva SARS-CoV-2, a declarat, marți, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Gheorghiță a spus, marți, în conferință de presă, că se apropie sezonul gripal și este important de știut că vaccinarea împotriva COVID-19 se poate efectua simultan cu celelalte tipuri de vaccinuri care sunt incluse în programul național de vaccinare sau în cazul vaccinării grupelor populaționale la risc cum este vaccinarea anti-gripală.
„Cine dorește să se vaccineze antigripal poate să beneficieze, de piltă, la medicul de familie și de vaccinare COVID-19 pentru că se pot face simultan sau al orice alt interval de timp față de doza de vaccin COVID-19 sau invers. Nu există limitări din acest punct de vedere”, a spus Gheorghiță.
Potrivit președintelui CNCAV, recomandările Centrului de Control al Bolilor din SUA sunt extrem de clare în această privință, astfel că nu vor exista probleme în privința vaccinării simultane.