Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că, în lume, peste 300 de milioane de oameni sunt purtători de viruşi B şi C care agresează ficatul, cifră teribilă întâlnită mai ales în Asia. Aceste boli viclene nu dau simptome clare, faza acută se duce pe picioare şi omul se trezeşte peste ani în faza complicaţiilor, cu hepatite cronice sau cancer hepatic, explică specialiştii de la Institutul de boli infecţioase “Matei Balş”, condus de profesorul Adrian Streinu-Cercel.
Ficatul nu doare, e greşită legenda că “mă înţeapă ficatul, fiindcă m-am enervat”. Semnele sunt vagi, o stare de oboseală nejustificată, lipsa poftei de mâncare, rar apare icterul, transaminazele sunt crescute. În prezent, există o şansă, pentru că, din 1994, Ministerul Sănătăţii a introdus obligativitatea vaccinării tuturor nou-născuţilor împotriva hepatitei B şi răspândirea bolii a scăzut de la 12% la 4%. Din păcate, până acum nu s-a descoperit un vaccin împotriva infectării cu virus C, dar specialiştii lumii cercetează, în prezent, un vaccin de tratament, şi nu de prevenire, în hepatitele C.
La hepatita cu virus B, situaţia este mai severă. Prin terapie, la hepatita C se ajunge în aproximativ 50% dintre cazuri la eradicarea virusului. Tripla terapie – interferon, ribavirină şi, eventual, boceprevir – a ridicat procentul de eradicare a virusului de la 50% la 70%.
Însă în hepatita B, proporţia de eradicare a virusului este redusă, de cel mult 7%, chiar după tratamente de lungă durată. Şi asta pentru că virusul B se strecoară în nucleul celulei hepatice, în ADN-ul celulei ficatului. Trebuie precizat că o imunitate zdravană poate să ţină virusul B în stare latentă, să-l împiedice să producă leziuni ale ficatului.
Trebuie să fie testaţi pentru descoperirea virusului B cei care au făcut transfuzii şi operaţii înainte de 1990, personalul medical, cei cu răul obicei al drogurilor în venă, cei cu tatuaje şi percing. Transmiterea pe cale sexuală a virusului B e posibilă, dar în mai mică măsură, comparativ cu virusul C. Subliniem că virusul B se ia prin contactul direct cu sângele persoanei infectate. Hepatita B evoluează spre ciroză mai repede decât hepatita C. Antigenul HBs (care se află pe suprafaţa virusului) existent în sânge de peste sase luni e semnul că există o infecţie cronică cu virusul B. La cei cu transaminaze normale, trebuie făcută puncţie în ficat pentru a vedea o stare de inflamaţie sau chiar de fibroză a acestui organ.
Cei cu antigen Hbs în sânge, cu transaminaze de 1,5-2 ori mai mari, care au leziuni în ficat și viremie de peste 20 de mii, intră în tratament. Prezența antigenului HBe în sânge e semn că virusul B se înmulțește. În hepatita B se face interferon peghilat - fie alfa 2A, fie alfa 2B - timp de 48 de săptămâni. Răspund bine la tratament persoanele sub 40 de ani, cu viremie mare, peste 100 de milioane, și transaminaze mari. Dacă după șase luni, viremia nu scade cu mai mult de patru logaritmi zecimali, e semn că bolnavul nu răspunde la tratament. Dacă viremia a scăzut, dar apoi crește, iar se oprește tratamentul fiindcă s-au instalat recidivele. Există și alt tratament în afară de interferon. Se recomandă analogi nucleozidici sub formă de tablete care atacă sistemul de înmulțire a virusului. În categoria nucleozidicelor intră lamivudina, adefovirul, telbivudina, entecavirul etc. Cei care nu intră pe tratament și se află pe liste de așteptare trebuie să aibă o dietă specială, fără alcool. Ei trebuie să se trateze de steatoză hepatică.
Citește pe Antena3.ro
