x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Visul unei campioane

Visul unei campioane

de Andreea Sminchise    |    27 Iun 2008   •   00:00
Visul unei campioane
Sursa foto: L. Hagen/

ASCENSIUNE SPULBERATĂ ● Oana vrea să cîştige olimpiada în faţa destinului
Cel mai bine se simţea pe gheaţă. Îi auzea scrîşnetul sub lama patinelor şi zîmbea cuprinsă de adrenalina vitezei. Ştia că la capătul pistei, o aştepta o nouă medalie. Cursa i-a fost însă întreruptă nemilos. De o groapă în asfalt.



ASCENSIUNE SPULBERATĂ ● Oana vrea să cîştige olimpiada în faţa destinului
Cel mai bine se simţea pe gheaţă. Îi auzea scrîşnetul sub lama patinelor şi zîmbea cuprinsă de adrenalina vitezei. Ştia că la capătul pistei, o aştepta o nouă medalie. Cursa i-a fost însă întreruptă nemilos. De o groapă în asfalt.

Oana Anesia Opincariu are 18 ani şi este din Ploieşti. Practică patinaj viteză la CS Petrolul Ploieşti. Pasiunea şi ambiţia i-au adus rezultate excepţionale – 99 de medalii la concursuri naţionale şi internaţionale. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj viteză de la Alkmaar, Olanda, Oana a cîştigat aurul  la proba de 3.000 m şi argintul la 1.500 m. Apoi a făcut pasul decisiv spre lupta mare a senioarelor.
La Campionatele Europene din Italia, tînăra ploieşteancă a reuşit cele mai bune rezultate ale delegaţiei noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general şi a stabilit un nou record naţional la proba de 3.000 m. Graţie acestor rezultate, Oana a primit de la forurile europene o bursă de pregătire în străinătate.

TRAGEDIA. În iunie anul trecut, Oana se pregătea pentru Campionatele Mondiale din China. Se întorcea acasă de la antrenament, împreună cu doi prieteni, pe bicicletă.
„Ştiu că mergeam cu bicicleta alături de colegii mei Cristina şi Cristi, cînd, deodată, mi-a apărut în faţă o groapă imensă, pe care am încercat să o evit, dar nu am putut. Cu toţii cunoşteam existenţa acelei gropi. Am uitat de ea, am încercat să frînez, însă am căzut, iar din acel moment nu mai ştiu nimic din ce s-a întîmplat. Am înţeles că imediat după accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonă“, îşi aminteşte Oana. Şi-a revenit în ambulanţă – „Mă vedeam în oglindă, plină de sînge pe faţă şi credeam că voi muri“. A fost la un pas... În spitalul din Ploieşti, medicul neurolog lipsea. A consultat-o medicul de gardă. „Nu şi-a dat silinţa cine ştie ce. Pînă nu i-am dat ceva... Abia atunci a trimis-o la o tomografie. Dar doctorul era preocupat să ne facă educaţie, pentru că Oana avea un cercel în buric. În timp ce ea îi tot spunea că nu mai aude, că începe să nu mai vadă...“, povesteşte mama Oanei. Tînăra a intrat în comă şi a fost trimisă de urgenţă la Bucureşti. „Medicii din Capitală s-au îngrozit cînd au văzut-o. Mi-au spus că era nevoie să se intervină chirurgical în patru ore de la producerea accidentului. Or, pe ea au ţinut-o la Spitalul Judeţean Ploieşti de la ora 11:00 pînă la ora 19:00“, îşi aminteşte mama.

LUPTA. A fost operată de urgenţă, dar n-a ieşit din coma profundă. „Mi s-a spus că am stat trei săptămîni în comă, dar eu nu-mi amintesc nimic“, povesteşte Oana. Cînd s-a trezit, nu putea vorbi, mînca sau merge. Vestea că nu va mai putea face sport, cel puţin pentru o vreme, i-a spulberat toate visele. Însă Oana nu s-a lăsat. A reînvăţat, încet, încet să meargă, să vorbească, să se hrănească singură. A făcut ore interminabile de recuperare, iar dorinţa de a învinge orice obstacol a ajutat-o. Şi a reuşit.

DE LA ÎNCEPUT.
Visul ei cel mai mare e să se poată urca din nou pe patine. Să simtă din nou gheaţa sub lamele care aleargă spre o medalie. Însă în România nu are această şansă.
Un program complet de recuperare se poate face doar într-o clinică din Austria. E vorba despre două luni, cu o pauză de trei săptămîni între ele, după care, promit medicii austrieci, Oana va putea zbura din nou pe pistă. Costurile recuperării sînt însă mult prea mari pentru posibilităţile financiare ale familiei tinerei. O lună de recuperare costă 12.000 de euro.
Prietenii Oanei au lansat pentru ea un apel umanitar pe internet. Povestea campioanei cu aripile frînte a fost publicată pe bloguri şi pe forumuri, iar oamenii au donat puţin din puţinul lor pentru ca patinatoarea să-şi poată continua drumul spre marea performanţă. Cu ajutorul lor şi al firmei Mobexpert, Oana a reuşit să strîngă banii pentru prima lună de recuperare în Austria. A trecut peste toate obstacolele, a luptat chiar şi atunci cînd totul părea pierdut, a sperat şi a reuşit. A renăscut din propriile suferinţe. Acum mai are nevoie doar de 12.000 de euro pentru a-şi îndeplini visul.

O speranţă pentru Oana

Dacă vreţi să o ajutaţi pe Oana să revină pe gheaţă, puteţi face o donaţie, cît e mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Bahluiului, Ploieşti, pe numele Opincariu Oana Anesia:
  • CONT RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000
  • CONT EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000.
Pentru mai multe detalii despre acest caz, familia Oanei poate fi contactată la numărul de telefon 0745.67.95.09.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete oana