Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
1. „Anxietatea este excesivă. Unele situații sunt stresante pentru toată lumea. Însă dacă sentimentul de îngrijorare este neobișnuit și excesiv ori dacă ai tendința să dramatizezi e posibil să fie vorba despre anxietate, nu despre stres.”
2. „De obicei stresul este exterior, iar anxietatea este interioară. De obicei stresul este declanșat de ceva din exterior, cum ar fi o critică din partea șefului, un examen sau un număr prea mare de responsabilități. Dacă ai înlătura factorii de stres evidenți, senzația de copleșire ar dispărea? În caz că da, ești stresat. Altminteri, ești anxios.”
Bucla obișnuinței
3. „Anxietatea provoacă sentimente de frică în legătură cu lucruri care încă nu s-au întâmplat. Anxietatea poate apărea fără un factor exterior. E posibil să simți frică și neliniște, chiar dacă nu ai de ce să-ți faci griji. Pe de altă parte, stresul este o presiune exterioară care te face să reacționezi corespunzător. Anxietatea se fixează deseori într-o buclă a obișnuinței, într-un tipar neurologic ce presupune un semnal, o rutină și o recompensă. Semnalul poate fi un factor de stres, care inițiază o reacție tipică, pentru a reduce disconfortul. Persoanele care suferă de anxietate pot recurge la o rutină alcătuită din comportamente repetitive sau tipare de gândire, încercând să-și regăsească sentimentul controlului pentru a diminua pericolele percepute. Recompensa, deși temporară, consolidează bucla, fortificând legătura dintre anxietate și reacția tipică. Cu timpul, acest ciclu poate deveni automat, ceea ce intensifică anxietatea și îngreunează întreruperea tiparului. Pentru a controla anxietatea și a ne forma niște mecanisme de adaptare mai sănătoase, este esențial să înțelegem și să punem capăt acestei bucle a obișnuinței.”
Mișcarea ochilor
Cum putem „rupe” bucla obișnuinței? „Primul pas pentru întreruperea acestui ciclu constă în a recunoaște și a înțelege semnalele care activează bucla anxietății. În timp ce mergem, de pildă, împrejurimile se deplasează la periferia câmpului vizual, iar această deplasare a mediului înconjurător ne face să ne uităm dintr-o parte în alta. Probabil că nu ești conștient de acest lucru și nici nu-ți miști ochii intenționat; se întâmplă în mod natural în timp ce-ți vezi de activitățile zilnice, cu condiția să nu stai cu ochii țintă în ecranul telefonului. Acest fenomen se numește nistagmus optokinetic și se referă la mișcările ritmice ale ochilor într-o parte și-n alta, în timp ce urmăresc obiecte în mișcare sau decorul din jur. S-a arătat că aceste mișcări laterale ale ochilor dezactivează nucleul amigdalian, acea zonă din creier cunoscută pentru rolul pe care-l joacă în procesarea fricii.”
Viața la oraș, viața la sat
Mai clar: „Motivul este că, atunci când ochii se mișcă dintr-o parte în alta, activează o zonă a creierului numită rețea fronto-parietală - un ansamblu de zone cerebrale implicate în atenție, rezolvarea problemelor complexe și memoria de lucru. Această rețea folosește aceleași resurse precum nucleul amigdalian, iar ca urmare îl dezactivează și reduce anxietatea. Un alt aspect primordial al mersului este că atunci când te afli într-un spațiu deschis, în natură, creierul tău își dă seama că nu există pericole iminente și, ca urmare, reduce activitatea nucleului amigdalian. Creierul este conceput să ne ajute să supraviețuim, iar studiile arată că nucleul amigdalian este mai activ în cazul persoanelor care trăiesc în orașe decât al locuitorilor din zonele rurale. Creierul analizează în mod constant informațiile care ne parvin din mediul înconjurător și determină dacă sunt periculoase sau nu, iar în mediul urban plin de automobile în mișcare, persoane, zgomote etc. are mai multe de procesat.”
„Anxietatea se fixează deseori într-o buclă a obișnuinței, într-un tipar neurologic ce presupune un semnal, o rutină și o recompensă.”, Nicole Vignola, neurocercetătoare
Citește pe Antena3.ro
„Când te simți stresat și anxios, una dintre cele mai bune metode este să ieși afară la o plimbare ca să-ți poți procesa gândurile și emoțiile fără a fi implicată frica.”, Nicole Vignola
