Dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă ca înainte de a aplica orice tip de mască să curăţăm tenul.
Abundenţa legumelor şi fructelor din acest sezon este o încîntare pentru piele. Vara, măştile naturale ar trebui să le înlocuiască pe cele industriale. Se prepară uşor, nu sînt costisitoare şi sînt mai eficiente, fiindcă hidratează puternic, catifelează şi calmează tenul iritat. Dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă ca înainte de a aplica orice tip de mască să curăţăm tenul. Persoanelor cu ten gras, specialistul le recomandă apa de argilă, care se prepară cu o lingură de praf de argilă la 250 ml de apă. Pentru tenul gras, se prepară o infuzie de gălbenele, cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Apa de argilă sau infuzia se aplică pe un disc demachiant, cu care se vor îndepărta impurităţile de pe faţă, gît şi decolteu.
Pentru tenul uscat
Abia după curăţarea şi uscarea tenului se pot aplica măşti cu fructe şi legume de sezon. Pepenele verde are un efect puternic hidratant şi este cel mai bun remediu al tenului uscat, dar este indicat şi pentru calmarea pielii iritate sau a arsurilor de soare. Se taie feliuţe subţiri dintr-un pepene rece, se aplică direct pe faţă şi decolteu şi se îndepărtează după 15-20 de minute. Se poate prepara şi o pastă de pepene, dar fără a îndepărta sîmburii, fiindcă ei conţin un
ulei cu acţiune hidratantă. Din lista fructelor de sezon nu trebuie să lipsească piersicile şi caisele, indicate persoanelor cu tenul uscat. Fructele se zdrobesc şi se aplică direct pe faţă sau se amestecă cu miere (pentru tenul gras), smîntînă, gălbenuş de ou (pentru tenul uscat). Dintre legume, cea mai bună mască se prepară cu castravete şi este recomandată îndeosebi tenului gras. Se pot face comprese cu felii de castravete sau se poate prepara o pastă care se aplică în strat gros pe faţă, gît şi decolteu.
ELASTICITATE. Pepenele
galben menţine elasticitatea tenului şi previne apariţia ridurilor fine. Feliuţe
subţiri sau pasta de pepene galben se aplică în jurul ochilor. Pentru
prepararea pastei, dr Cristina Bălănescu ne recomandă să folosim porţiunea cu sîmburi
a pepenelui, întrucît este mai puternic hidratantă.