x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Hospice-ul de la Voluntari

Hospice-ul de la Voluntari

19 Feb 2008   •   00:00

În Voluntari, pe Strada Erou Mircea Marinescu numărul 3 se află Centrul de Îngrijiri Paliative – Fundaţia “Sf. Irina”, “lucrare” deosebită în sufletele multor bolnavi de cancer şi familiilor lor.

În Voluntari, pe Strada Erou Mircea Marinescu numărul 3 se află Centrul de Îngrijiri Paliative – Fundaţia “Sf. Irina”, “lucrare” deosebită în sufletele multor bolnavi de cancer şi familiilor lor. Este o lucrare impresionantă, destinată exclusiv bolnavilor de cancer în faze avansate. Autorul acestei “lucrări” este profesorul doctor Pavel Chirilă (foto), pe care l-am întâlnit zilele trecute, cu prilejul unei donaţii făcute de Ambasada Japoniei acestui aşezământ. L-am rugat pe profesor să ne răspundă la câteva întrebări referitoare la aşezământul pe care-l coordonează.

 

Domnule profesor, de ce avem nevoie de asemenea aşezăminte, cunoscute sub numele de hospice? Pentru că, în cadrul mortalităţii generale, şi la noi, şi în lume, mortalitatea prin cancer este pe locul doi. S-a constatat că medicul nu este suficient pentru a îngriji bolnavul cu o patologie atât de complexă. Trebuie şi psiholog, şi preot, şi asistent social. Aşa a apărut, în Anglia, hospice-ul, care acordă asistenţă interdisciplinară. Echipa interdisciplinară asistă bolnavul medical, social şi spiritual.

 

Cum a apărut la noi hospi­ce-ul?

La noi, fenomenul hospice a evoluat, dar este total insuficient. Primele hospice-uri din ţara noastră au apărut la Braşov, Voluntari şi Timişoara, având la bază fundaţii. Aşezământul de la Voluntari are la bază Fundaţia “Sf. Irina”. Recent, o secţie a spitalului din Paşcani s-a transformat într-un hospice. Este prima încercare de acest gen într-un spital al Ministerului Sănătăţii. Dar trebuie să ştim că în toate directivele şi programele comunităţii europene se acordă prioritate îngrijirilor paliative.

Cum acoperiţi cheltuielile legate de medicamente,  de întreţinerea bolnavilor?

Pe noi, în mod fericit, ne ajută Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov cu aproximativ jumătate din sumă. Costurile îngrijirii unui bolnav de cancer (inclusiv medicaţia) sunt de aproximativ 2 mili­oa­ne de lei zilnic. Jumătate din această sumă este decontată de Casa de Asigurări, iar restul îl acoperim noi din donaţii, din programe etc. În Occident, fiecare oraş are un hospice. Acolo, toţi cetăţenii oraşului donează orice sumă pentru buna funcţionare a hospice-ului. La noi nu există această mentalitate, de aceea trebuie să ne bazăm pe gesturi majore, ca să le spunem aşa.

Cum ar fi această donaţie, constând într-o ambulanţă, făcută de Ambasada Japoniei.

Exact. Ea e foarte importantă. Deoarece am avut situaţii când bolnavul nu a putut fi adus la noi, pentru că salvarea de la Staţia de Ambulanţă nu era accesibilă la momentul respectiv, iar una particulară i-a cerut bolnavului o sumă foarte mare ca să-l aducă la Voluntari. Deoarece suntem cu 2 kilometri în afara municipiul Bucureşti, taxarea pe kilometru creşte de 2-3, chiar de 4 ori. M-a impresionat neplăcut acest lucru. Acum, avem ambulanţa noastră şi putem să-i transportăm pe bolnavi.

Şi Biserica Ortodoxă vă ajută...

Ne-a ajutat cu o sumă importantă de bani când am început ridicarea aşeză­mântului. Şi în persoana preasfinţitului Ciprian, şeful Departamentului de Asistenţă Socială al Patriarhiei, avem un sprijin deosebit în continuare.

Aici pot fi îngrijiţi şi copii?

Printre pacienţi pot fi şi copii. Mai ales că incidenţa cancerului pediatric este în creştere, în ultimii zece ani. Deocamdată, nu am avut pacienţi copii, pro­babil pentru că părinţii sunt foarte impresionaţi şi nu îşi abandonează copilul. Ei găsesc puterea să-l îngrijească până în ultimul moment.

Care este relaţia dintre acest aşezământ şi familia pacientului?

Noi am creat, după modelul hospice-ului occidental, o cameră la ultimul etaj al clădirii, pentru găzduirea membrilor familiei bolnavului. Astfel, familia poate fi alături de el la orice oră din zi şi din noapte. Avem şi cazuri sociale abandonate. Dar şi pacienţi cu posibilităţi materiale, care  fac donaţii pentru îngrijirea lor. Şi pacienţi care au familii foarte ocupate, cu membri de familie care riscă să-şi piardă locurile de muncă, dacă stau aici  cu ei, contând pe îngriji­rile primite. Avem şi familii foarte devotate, care nu se mişcă de aici toată perioada spitalizării.

Ce proiecte aveţi, domnule profesor?

Vrem să extindem acest aşezământ: de la 16 paturi, câte avem acum, la 30, să deschidem un cabinet de depistare precoce a cancerului. Adică, să ne îngrijim de ambele extreme ale bolii: stadii avansate şi stadii incipiente. Vrem să aducem şi câteva maici care să îngrijească bolnavii. Din păcate, avem oarecare greutăţi, pentru că nu am obţinut încă toate autorizaţiile pentru demararea proiectului. Sperăm că vom beneficia de fondurile europene structurale, ce vor deveni disponibile din iunie anul acesta. În acest sens, Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov este susţinătorul nostru principal.

×
Subiecte în articol: ingrijiri paliative