x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Ananas pentru inimă

Ananas pentru inimă

de Steluta Indrei    |    14 Noi 2008   •   00:00

Stimulează activitatea cardiacă. Arde grăsimile şi îmbunătăţeşte digestia. Ajută la eliminarea toxinelor. Sunt numai câteva dintre motivele pentru care este bine să mâncăm ananas. Dar atenţie, ananas crud, nu din compot.

Fructul protejează silueta, este un bun digestiv şi elimină toxinele
stockxpertcom


Bromelaina – principala substanţă activă din ananas – este cea care îi conferă acestui fruct proprietatea de a arde grăsimile şi de a îmbunătăţi digestia. Recent, nutriţioniştii de la Universitatea din Oslo (Norvegia) au descoperit o nouă proprietate a acestei substanţe. Studiul realizat de ei demonstrează că bromelaina din ananas previne bolile de inimă, pentru că împiedică ateroscleroza (depunerea de grăsimi pe pereţii vaselor de sânge). Cercetătorii norvegieni susţin că ananasul contribuie la distrugerea grăsimilor care se pot depune în interiorul vaselor de sânge. Riscul aterosclerozei este redus de asemenea datorită vitaminei C care se găseşte în ananas. 100 de grame de ananas crud ne furnizează 30 de miligrame de vitamina C. Or, se ştie că vitamina C – substanţă antioxidantă – menţine elasticitatea vaselor de sânge. Acest fruct aromat şi zemos are efecte benefice asupra inimii şi datorită conţinutului de vitamine şi minerale. Ananasul conţine vitamine din grupul B, betacaroten, potasiu, fier, zinc, mangan, calciu, iod, toate acestea stimulând activitatea cardiacă.

ALIATUL SILUETEI
Ananasul este considerat de nutriţionişti un “aliment cu calorii negative”, alături de citrice, mere, ţelină, varză, broccoli. Asta înseamnă că aceste fructe şi legume au foarte puţine calorii şi, în plus, au proprietatea de a stimula arderea naturală a grăsimilor. Ananasul conţine 83%-84% apă, fiind motivul pentru care acest fruct are şi proprietăţi diuretice.

O cură cu ananas elimină toxinele şi ne ajută să slăbim. Specialiştii ne atrag atenţia că beneficiem de aceste avantaje numai dacă mâncăm ananas crud, nu din conservă. Compoturile de ananas din comerţ au un adaos considerabil de zahăr, ceea ce înseamnă un aport caloric mult mai mare. 100 de grame de ananas crud conţin 52 de calorii, pe când aceeaşi cantitate de ananas din compot – 83 de calorii.

Datorită conţinutului apreciabil de fibre alimentare, ananasul conferă rapid senzaţia de saţietate şi îmbunătăţeşte digestia. Dacă mâncăm câteva feliuţe de ananas între mese nu vom avea probleme digestive, balonări, indigestie. Iar în curele de slăbire, ananasul ne ajută să nu ne simţim înfometaţi din cauza aportului alimentar redus.

×
Subiecte în articol: ananas alimentaţie sănătoasă