Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cateodata, iubirea merge struna. Relatiile se construiesc pe temelii solide care au sentimente si emotii adanci pe post de beton armat. Relatiile durabile sunt ca blocurile ridicate inainte de cutremurul din ’77. Ele nu se fac una cu tarana nici la zguduielile din adancul Pamantului si nici nu se cutremura prea tare in fata vicisitudinilor cotidiene.
AIA BUNI. Stau asa, in picioare, falnice si inundate de mandrie, precum cladirile care nu-si poarta astazi, cu rusine, litera stacojie sau, in limbaj tehnic, bulina rosie care inseamna "atentie, daca inoptati in aceste premise aveti toate sansele sa va faceti una cu molozu’". Pe de alta parte, blocurile, ele insele, acelea care au rezistat calamitatilor devastatoare, sunt precum casniciile lungi care nu s-au clatinat cand ea l-a prins pe el cu alta, cand el a slabit 50 de kilograme pentru ca ea nu stia sa gateasca, cand ea a fost de acord sa locuiasca cu soacra-sa si sa se prefaca fericita sau cand el a fost nevoit sa renunte la prieteni pentru ca ea nu-i suporta si ameninta ca ia copilul si pleaca. D-astea, de se mai intampla uneori, dar desigur nu in casniciile trainice si nu oamenilor cu capul pe umeri, care stiu cum sa-si tina perechea acasa, ci numai cuplurilor slabe, alcatuite din parteneri cam prostovani, care nu stiu nici sa iubeasca, nici sa plece capul, nici sa se uite la altii si sa ia aminte.
SI MAI BUNI. In schimb, cuplarile ocazionale, de exemplu cele nascute din patima, sunt precum casele americanilor. Fireste, ale americanilor de rand. Case din prefabricate, deci. Ca si cartoanele-schelet din care se ridica o cascioara din zori pana-n amiaza, furiile pasionale au un sablon fix. Pe scheletul "chimiei", adica pe fondul sangelui care fierbe-n vine, iata, s-a nascut relatia. Aici, intelesul sintagmei "consumarea relatiei" isi gaseste intelesul de baza. Pentru ca, imediat dupa ce s-a-ntamplat, s-a si terminat. Cam asa, ca dupa uraganul Katrina. Sau dupa Andrew. Sau dupa altele. Tac-pac si gata!
Si mai sunt si relatiile moderne. Pe care oamenii de rand si mai de moda veche nu le inteleg. Nu le prind sensul si nici gustul nu si-l inchipuie. Acestea sunt precum hotelul Burj-Al-Arab. Sau precum alte cladiri din sticla. Transparente. Atata tot. Se vede tot. Impudice. Necuvenite. Ostentative. Agresive. Sincere. Pentru ca n-au nimic de ascuns. Ce-i drept, pentru ca nici macar nu se intampla nimic. De-aia avem voie sa vedem tot, pe dinauntru. Pentru ca oricat ne-am casca ochii sa patrundem mai adanc prin geamurile fara perdele, nu e nimic de vazut. Sunt relatii goale pe dinauntru, precum sunt si peretii. Goi.
CEI MAI BUNI. In fine, sunt relatiile mai solide ca blocurile din ’77. Castelele vechi, sa zicem. Vestigiile. Pe care nici cele mai aprige asedii nu le-au rapus. Cladirile "mai catolice decat Papa" si mai tari decat piatra. Ca diamantele. Puternice. Si neslefuite. Indarjite sa reziste pana la ultima suflare. Cu orice pret. Chiar cu pretul invechirii, al uzurii, al inutilitatii, al lipsei de sens. Ele raman acolo, asa, ca doamna Havisham a lui Dickens, in rochie de mireasa, cu ceasul oprit la ora nuntii care nu s-a mai intamplat, dar care nici ca s-a anulat vreodata...
