Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un strănut, o durere pasageră de cap, un junghi intercostal... Pentru un ipohondru nu sunt suferinţe uşoare, pe care să le treacă cu vederea. El le transformă în suferinţe profunde, cu urmări exagerate. Pentru un ipohondru, palpitaţia este sinonimă cu boala cardiacă, ameţeala, însoţită de oboseală, îl trimite cu gândul la neoplasm, la leucemie.
Pentru a-şi confirma această teamă permanentă de boală, el merge la mulţi doctori şi solicită investigaţii amănunţite. Iar dacă nu este luat în serios şi i se refuză analizele solicitate, anxietatea lui se exacerbează.
"În lumea interioară a unui ipohondru are loc o adevărată revoluţie, un întreg scenariu simptomatologic, deşi în realitate nu există nici o disfuncţie, nici o tulburare organică. Aceste amplificări ale simptomelor sunt produse la nivelul subconştientului. Bolnavul închipuit, cum mai este numit ipohondrul, nu îşi propune în mod voit să se gândească la starea de rău sau să şi-o producă. Tensiunile, conflictele şi suferinţa sufletească sunt cele care îmbracă anumite simptome în afecţiuni organice", potrivit psihologului Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti. Ipohondria este, aşadar, modul în care psihicul găseşte o soluţie de compromis în raport cu tensiunea şi conflictele interioare, devenite prea greu de suportat. Se produce astfel o detensionare: o persoană pune în corpul său tensiunile sufleteşti pe care nu le poate înţelege şi soluţiona.
Suferinţe sufleteşti
Ipohondria afectează în egală măsură femeile şi bărbaţii şi debutează de cele mai multe ori în jurul vârstei a doua. De cele mai multe ori, este declanşată de anumite contexte existenţiale: schimbări în cadrul relaţiilor de familie, intrarea la menopauză, posibile crize în cuplu, divorţ, decesul unor persoane apropiate ş.a.m.d. Criza existenţială din debutul vârstei a doua poate, de asemenea, să atragă după sine posibile manifestări de tipul ipohondriei. Aceste manifestări pot să apară din adolescenţă, perioadă încărcată emoţional, şi se fixeaxă treptat, devenind evidente la vârsta a treia, când simptomele acuzate îşi găsesc, de cele mai mult ori, suport şi în plan real. Cauzele care declanşează această tulburare diferă totuşi de la o persoană la alta şi de la o istorie de viaţă la alta.
Nevoie de atenţie
"Un aspect comun la persoanele ipohondre este că ele încearcă, astfel, să atragă atenţia asupra lor din nevoia de a se simţi iubite, îngrijite, de a-i simţi pe ceilalţi în jurul lor. Ipohondria reprezintă o formă inconştientă de şantaj emoţional legat de relaţia cu cei apropiaţi. Tulburarea apare aşadar în momentele în care siguranţa relaţiei cu ei este ameninţată. Putem dezvolta fie pasager, fie pe o perioadă lungă (uneori se poate întinde pe câţiva ani) această tulburare în momentele de separare: prin despărţire, mutare, divorţ sau decesul cuiva apropiat. Prin ipohondrie încercăm, în mod dramatic, să păstrăm legătura strânsă, dependenţa de cei apropiaţi, fiindcă avem nevoie de afecţiune şi ne este teamă de singurătate", explică psihologul Ştefania Niţă. Din păcate, dimpotrivă, ipohondria poate îndepărta persoanele din jur sau poate crea o legătură bolnăvicioasă, cei din jur rămânând în jurul ipohondrului ca urmare a şantajului, şi nu pentru că aşa simt sau pentru că aşa vor să facă.
Ipohondriei i se asociază frecvent simptome de anxietate, atacuri de panică şi uneori stări de deprimare şi depresie. Această tulburare poate fi un semn care precede instalarea depresiei, ca o formă inconştientă de apărare, atrage atenţia psihologul Ştefania Niţă.
ANALIZE AMĂNUNŢITE. Investigaţiile medicale nu dezvăluie nici o suferinţă reală, iar ipohondrul le repetă iar şi iar, convins fiind că teama lui este motivată. Rezultatele negative ale analizelor nu-i aduc liniştea şi bucuria, aşa cum se întâmplă în mod firesc în cazul altor persoane. Din contră, un rezultat afirmativ ar fi cel care îi oferă liniştea de care are nevoie, pentru că ipohondrul este asigurat astfel că nu va fi părăsit şi că va avea parte de toată grija şi atenţia celor din jur. Confirmarea unui diagnostic îl aduce pe ipohondru într-o relaţie de dependenţă faţă de cei apropiaţi.
SFATUL PSIHOLOGULUI
Un psihoterapeut îi ajută pe ipohondrii să înţeleagă semnificaţia stărilor prin care trec şi să găsească soluţii pentru conflictele, tensiunile şi suferinţa care se manifestă prin ipohondrie. Din păcate însă, ipohondrii nu sunt conştienţi că suferă de o tulburare şi nu acceptă uşor ajutorul unui psihoterapeut. "Aceasta este totuşi singura metodă prin care ipohondrul se eliberează de suferinţa emoţională, dar şi de investigaţiile medicale inutile, dureroase şi nu de puţine ori însoţite de riscuri pentru sănătate", potrivit psihologului Ştefania Niţă.
