Coloana vertebrală încearcă să ţină în echilibru numeroasele forţe ce solicită vertebrele şi discurile dintre vertebre. Nu este o misiune uşoară şi trebuie ca fiecare dintre noi să căutăm a diminua apăsarea forţelor de toate felurile asupra şirei spinării.
Un sfat general este comunicat de către specialişti în privinţa protejării acestei coloane solicitate tot timpul. Invitația este ca omul să caute a angrena în orice efort şi muşchii picioarelor pentru a uşura cât de cât lucrarea coloanei. Cel mai elementar este ca ridicarea de jos a oricărui obiect, al unei greutăţi să se facă din poziţia pe vine, astfel lucrează şi muşchii picioarelor, degrevând ceva sarcini din misiunea vertebrelor. Spălatul la chiuvetă e bine să se facă sprijinind corpul cu o mână de marginea chiuvetei. Când transportăm ceva greutăţi e indicat să le împărţim în două plase, fiecare să fie dusă într-una din mâini pentru a nu atârna forţele doar pe o latură a coloanei. După ce se apleacă şi-şi leagă un şiret, oamenii fac această mişcare de îndreptare bruscă, rapidă. Apar ameţeli în secundele următoare, unii leşină. De aceea ridicarea de jos trebuie să se facă în 2-3 secvenţe, mai întâi se ridică gâtul şi capul, urmează îndreptarea trunchiului şi abia în final devine vertical restul corpului şi se îndreaptă picioarele. Dimineaţa ridicarea din pat nu se face grăbit, direct de la orizontală la poziţia verticală. Trebuie evitată această procedură care duce la ameţeli , la senzaţia de pierderea conştinţei. Scularea din pat e înţelept să se facă în etape. Mai întâi omul se răsuceşte pe o parte şi stă câteva secunde, apoi utilizând cotul, deci braţul şi umărul, se poziţionează în şezut. Întârziem stând în fund pe marginea patului şi după câteva secunde recăpătam poziţia verticală a întregului corp. Aşezarea pe scaun nu este o relaxare, forţele lucrează în continuare asupra coloanei. Trebuie ca spatele să urmeze poziţia spătarului. Nu este indicată pe scaun nici poziţia aplecată, slugarnică, de funcţionar fără personalitate, dar face rău şi poziţia rigidă, excesiv de dreaptă, înţepată, de militar dominând soldaţii.
Pentru a proteja coloana vertebrală cei care au meserii presupunând stat îndelung în picioare trebuie să ridice pe rând câte un picior pe o cutie sau lădiţă. Chiar şi cei care stau mult la birou e cazul să înalţe pe rând câte un picior pe un obiect cu înălţime mică.