x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet MODEL/Obezitatea la televizor

MODEL/Obezitatea la televizor

de Magda Marincovici    |    24 Feb 2009   •   00:00
MODEL/Obezitatea la televizor

Obezitatea infantilă face obiectul unei Carte semnate de autorităţile statului francez, canalele de televiziune şi instituţii cu profil agroalimentar. Semnatarii se angajează să producă, să finanţeze şi să difuzeze programe care promovează un stil de viaţă echilibrat, destinat copiilor. 



În Franţa, aproximativ un adult din doi şi un tânăr din cinci sunt obezi sau supraponderali. Cauza: alimentaţia hipercalorică şi sedentarismul. Iar televiziunea este pusă la stâlp pentru influenţa pe care o are în viaţa copiilor, prin clipurile publicitare la produse alimentare bogate în grăsimi, foarte dulci şi extrem de sărate. În aprilie anul trecut, Roselyne Bachelot, ministrul francez al Sănătăţii, îşi anunţa intenţia de a limita timpul repartizat publicităţii. Ceea ce a creat opinii separate.

PARTENERIAT
Acum, Carta se străduie să împace şi capra, şi varza. Astfel, menajează canalele de televiziune, neinterzicându-le publicitatea. În schimb, canalele de televiziune se angajează să difuzeze şi să pună la dispoziţia publicului, în special a celui tânăr, programe care vizează alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică. Canalele de televiziune destinate exclusiv tinerilor vor avea într-un an între 25-35 de ore de program destinate alimentaţiei şi exerciţiilor fizice. De altfel, producătorii audiovizuali, în colaborare cu posturile pentru tineret, vor realiza spoturi destinate acestui public, evidenţiind regulile unui stil de viaţă armonios. Unele studii au ajuns la următoarea concluzie: copiii care stau peste cinci ore zilnic în faţa televizorului devin tineri care se alimentează cu hamburgeri, cartofi prăjiţi şi băuturi carbogazoase. Canalele de televiziune se angajează, de asemenea, să promoveze site-ul mangerbourger.fr, realizat de Institutul Naţional de Prevenire şi Educare pentru Sănătate, sub egida Ministerului Sănătăţii.

DATE OMS
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume trăiesc peste un miliard de adulţi supraponderali, dintre care 300 de milioane sunt obezi. În ţara noastră, sunt peste 3,5 milioane de persoane atinse de obezitate. OMS a inclus obezitatea printre cele mai grave probleme de sănătate publică ale secolului al XXI-lea. Prevalenţa obezităţii s-a triplat în multe ţări ale regiunii europene OMS, cei mai afectaţi fiind copiii, din cauza ritmului în care se propagă această boală. Obezitatea este la originea a 2% până la 8% dintre cheltuielile efectuate în sănătate, iar 10%-13% dintre decesele înregistrate în această zonă geografică sunt provocate de obezitate.

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă