Nimic de spus. Cuvinte mute, iubire tocita

Atat in viata de zi cu zi, printre cei vii, cat si, se pare, undeva la mijloc, intre morti si vii, comunicarea e esentiala. Sa ne gandim numai la celebrele oportunitati de afaceri exploatate de americani ingeniosi care au nascocit telefoanele cu bataie pe lumea-ailalta – se monteaza una bucata aparat alaturi de cadavru si o alta in locuinta apartinatorului indurerat; cand se simte sufleteste schilodit de dor, apartinatorul ridica receptorul de langa dumnealui, se aseaza comod in fotoliul personal si incepe sa depene povesti entitatii de la capatul celalalt al firului. Care, evident, este un cadavru. Intrucat pe mai departe realitatea ia o intorsatura vecina cu metempsihoza, ne vom opri aici, pana la viitoare interventii din partea Mamei Omida, care ne poate calauzi pasii prin haitsul si bezna initierii.

COMUNICARI. Totusi, daca ma gandesc mai bine, ma cam ia cu tremurici pe sira spinarii. Si anume pentru ca, in zilele noastre, ale celor vii de asta data, coana’ comunicare cam lasa de dorit. De pilda, sa luam un cuplu casatorit. Sa zicem ca e de varsta medie (daca luam in calcul cuplurile cu varste peste 60 de ani, atunci bruiajele naturale precum hipoacuzia sau lipsa dintilor din gura justifica scurticuitarea canalelor de transmitere mesaje). Acesta are potential maxim de-a intampina doua rascruci.

RASCRUCI. Rascrucea numarul unu ar fi aceea in care dragostea dintre cei doi e atat de mare si naucitoare, incat fiintele ajung la idealul intelegerii din priviri. In prima etapa chestiunea starneste invidiile in toate suratele si oripilarea in soacrele care inca mai trag speranta ca cei doi isi vor scoate ochii, in cele din urma. Numai ca idealul dupa ce e frumos vreo cateva luni se transforma in inutilitatea exprimarii pe cale orala, de vreme ce oricum partenerul si-a demonstrat capacitatea de a citi ganduri. Si iata cum tacerea se asterne molcom si pe nesimtite.

Rascrucea numarul doi ar fi aceea in care de atata tehnologie in care ne scaldam cu totii, cuplul ajunge sa comunice, e drept, doar ca nu atat cu sunete, cu mai degraba cu litere. In sensul ca lista de cumparaturi se transmite prin e-mail, optinunile de calatorie se aproba prin sms, intentia de copulatie se traseaza, vizual, prin figurine-nfierbantate pe messenger, iar injuraturile se perinda prin toate mijloacele mai sus enuntate. Astfel ca odata ajunsi acasa, cei doi se pot privi gales, cu ochii obositi si goi, cu gura tacuta si cu o perfecta platitudine in idei. Pentru ca, nu-i asa, ce-a fost de zis s-a zis deja. Ai uitat ce spuneai pe la pranz? Nu-i nimic, verficia-ti maine arhiva de mesaje electronice. Acum, noapte buna...

Rascrucea numarul trei e un pic mai perfida. Admitand ca primele doua neajunsuri s-au intamplat deja, asta nu inseamna neaparat ca unuia sau altuia dintre cei doi nu i se poate face dor, in treacat si accidental, de o discutie de-adevaratelea. Si atunci o cauta in alta parte, cum ar veni. Deoarece pe meleagurile de-acasa drumul e batatorit deja. Si nimeni nu se mai oboseste intru nimic. Si, din vorba-n vorba, descoperi alte si alte goluri. Pe care vrei sa le umpli si presupui ca acasa n-are cine, pentru ca, nu-i asa, acasa n-ai cu cine vorbi. Si-atunci, bati pe alte usi...