x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Personajele Disney, în terapia copiilor cu autism

Personajele Disney, în terapia copiilor cu autism

de Tudor Cires    |    13 Mar 2014   •   09:09
 Personajele Disney, în terapia copiilor cu autism

Câștigător al Premiului Pulizer pentru jurnalism, Ron Suskind a publicat recent o carte-jurnal despre felul în care evoluat relația sa cu fiul lui, Owen, din momentul în care acesta a fost diagnosticat cu autism. „Reaching My Autistic Son Through Disney” descrie felul în care familia jurnalistului, prin intermediul personajelor de film animat create de Disney, a reușit să comunice cu fiul autist, non-verbal.

Cartea propune o cale de urmat, dar jurnalistul și-a propus să meargă mai departe, explorând și alte cazuri în care personajele de desene animate au devenit parte a echipei de terapeuți care lucrează cu copilul autist.

Un astfel de exemplu este cel al vice-președintelui executiv al uneia dintre cele mai mari organizații non-profit dedicate copiilor cu TSA din America, Autism Speaks. Michael Rosen relatează și el experiențe similare cu ale lui Suskind, în ce privește terapia propriului copil. Fiul său, în vârstă de 25 de ani, non-verbal, este și acum „obsedat de imaginile și sunetele Disney”, Rosen spunând că „pentru acești copii, este aproape ca și cum ar intra într-o lume fantastică, în care nu mai au bariere de comunicare”.

×
Subiecte în articol: autism