x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Proteinele la adulţi şi la copii

Proteinele la adulţi şi la copii

de Florin Condurateanu    |    02 Noi 2010   •   00:00
Proteinele la adulţi şi la copii
6000-135666-10_17_sante_page_7_image_0001.jpgCe trebuie să cunoască cei care îşi pun un munte de mâncare în farfurie sau se înfruptă dintr-un sandviş atât de gros şi cu atâta pâine, încât ducând-ul la gură nu li se mai vede faţa. Câte proteine trebuie să mănânce omul ca să nu o dea în bară, stricându-şi sănătatea? Dar grăsimi, dar dulciuri cât e bine să mănânci?

În primul rând, în materie de proteine, regimul alimentar trebuie să fie echilibrat. Nu trebuie să se ajungă la un exces de carne. Un copil trebuie să mănânce 1,5-2 grame de proteine nobile pe kilogramul de corp. La adult, raţia de proteine trebuie să fie aproape înjumătăţită. Omul matur e bine să consume cam un gram de proteine nobile pe kilogramul de corp. E bine de ştiut că proteinele nu înseamnă principala materie primă pentru producerea de energie. Dar proteinele se constituie în veritabile cărămizi de reparat orice ţesut şi de fabricat hormoni. A fost o vreme în care medicina nu prea dădea voie bolnavului de ficat să se înfrupte din proteine. Teoria potrivit căreia bolnavul de ficat are liber mai ales la brânza de vaci a rămas o indicaţie falimentară. Bolnavului de ficat e bine să i se dea proteine  de origine animală de calitate şi proteine vegetale. Trecerea bolnavului de ciroză la un regim fără proteine a însemnat un dezastru, fiindcă organismul consumă propriile proteine, aşa că se topesc muşchii şi se distruge ficatul. Cardiacilor e bine să le dăm proteine. În cazul bolnavilor de rinichi, la adulţi se înjumătăţeşte cantitatea de proteine. Dar în cazul copilului cu boli de rinichi se dau proteine îndestulătoare.  

Ce se întâmplă cu grăsimile în regimul alimentar? Copilului până la 12-13 ani i se recomandă grăsimi fără restricţie. I se recomandă untul, frişca, laptele gras, smântâna, pentru că sistemul nervos al copilului este în proces de consolidare. În teaca fibrei nervoase intră grăsimile. Dar cu cât omul înaintează în vârstă, procentul de grăsimi trebuie să descrească, pentru că grăsimile se depun pe vase, mai ales pe coronare, împiedicând buna irigare cu sânge a organelor şi, în special, a inimii. Care este proporţia de glucide în regimul alimentar? Lumea se păcăleşte măsurând glucidele doar în dulcele concentrat. Dar glucide există în toate alimentele: şi în legume, şi în fructe. Glucidele din fructe sunt cele mai bune, căci fructoza e digerabilă, iar zaharurile concentrate nu trec prin intestin, dar ficatul este obosit cu o lucrare în plus de descompunere a zaharurilor concentrate. Ficatului îi priesc glucidele. Bolnavului de rinichi i se dau glucide. Dar cantitatea de dulciuri nu trebuie exagerată.

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă