x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Pune umerii la exercitii!

Pune umerii la exercitii!

19 Mar 2006   •   00:00

In sezonul cald vom purta deseori tricouri, maiouri, care ne scot in evidenta umerii. Si atunci cine isi doreste umeri inestetici? Pentru a avea umeri frumosi, bine definiti, pe care hainele sa se aseze ca turnate, va invitam sa executati o serie de exercitii fizice, cel putin de trei ori pe saptamana.
Specialistul in elaborarea programelor de fitness si nutritie Luiza Bucur (foto), de la FC National Fitness Center, ne sfatuieste sa nu neglijam aspectul umerilor. "Acordati aceeasi atentie antrenamentului acestora ca oricarei regiuni a corpului! Grasimea de la nivelul umerilor este la fel de inestetica ca si cea de pe coapse si de pe abdomen!". Grasimea din regiunea umerilor este cauzata de lipsa activitatii fizice, de alimentatia necorespunzatoare. Ea este vizibila mai ales la persoanele care au tendinta de a se ingrasa mai ales de la talie in sus sau la cele care iau in greutate neuniform.

GANTERE, SACULETI CU NISIP


Inainte de a face exercitiile recomandate de noi, executati cateva miscari de incalzire. Ele constau in rotari ale umerilor inainte si inapoi, rotari ale bratelor inainte si inapoi, ridicari alternative ale bratelor, dupa cum afirma specialistul Luiza Bucur. In executarea exercitiilor includeti ganterele de 1-2 kilograme sau saculetii cu nisip, pe care sa-i atasati la maini. Daca nu dispuneti de aceste obiecte puteti recurge la sticle cu apa sau nisip. Puteti folosi, de asemenea, si un baston. Efectuati fiecare exercitiu de cate 12-15 ori, in trei serii. Rezultatele se vor vedea in aproximativ 30 de zile. Pentru amplificarea lor nu ocoliti inotul, voleiul, baschetul, fiindca sunt sporturi care ajuta la definirea umerilor.

Stand departat, ridicati lateral bratele la nivelul umerilor si coborati-le Cu gantere in maini, ridicati bratele in fata la nivelul umerilor si coborati-le Cu picioarele departate si bratele indoite la nivelul umerilor, ridicati ganterele Incrucisati bratele in fata si apoi intindeti-le lateral

Tineti bastonul la spate in dreptul umerilor si ridicati bratele
Inclinati bastonul lateral dreapta-stanga

×
Subiecte în articol: armonia trupului umerilor