Redoarea cotului

Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti, oferă cititorilor Jurnalului de sănătate informaţii despre redoarea cotului şi despre modul în care se poate recupera mobilitatea acestei articulaţii cu rol deosebit în activităţile cotidiene.

MOTIVELE RIGIDITĂŢII
"Redoarea (rigiditatea) cotului poate fi cauzată de artroza după injurie/degenerativă/infecţie, în contextul poliartritei reumatoide, dar şi de traumatisme la nivelul cotului: contuzii, plăgi, arsuri, entorse, luxaţii, fracturi, leziuni de vase şi nervi", precizează medicul Sebastian Diaconescu. Specialistul mai adaugă că "nu există întotdeauna o legătură directă între traumatism şi redoare. Spre exemplu, două traumatisme identice pot determina o limitare accentuată a mişcărilor unui cot şi o rigiditate nesemnificativă la altul".

Cotul este o articulaţie de mobilitate. Prin urmare, orice efort de recuperare trebuie să se orienteze către recâştigarea amplitudinii maxime, spune medicul consultat. Totuşi, cotul mobil şi fără forţă musculară este la fel de disfuncţional ca şi cotul rigid. "Prin urmare, un obiectiv important în recuperare şi în reeducarea funcţională va fi creşterea forţei şi a rezistenţei musculare. În recuperarea amplitudinii de mişcare se recomandă evitarea mişcărilor pasive (cu excepţia celor autopasive cu ajutorul scripeţilor) şi a tracţiunilor, în principal din cauza pericolului de producere a inflamaţiei articulare şi a micilor rupturi ale ţesutului periarticular, cu riscul depunerilor de calciu". Specialistul mai spune că pacienţii cu redori de cot nu ar trebui să care greutăţi, aşa cum greşit susţin unii specialişti.

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ
Un alt aspect de care trebuie să ţină cont pacienţii care au această suferinţă este integrarea acestei articulaţii şi a întregului membru superior într-un program de aşa-zisă terapie ocupaţională. Aceasta ar trebui să conţină, printre altele, tăiat cu ferăstrăul, lustruit diverse obiecte, aplicarea tapetului cu un rulou, ţesutul la război sau la gherghef, tricotatul etc. Există şi sporturi care, practicate cu măsură, ajută în acest caz: înot (mai ales crawl sau brass), baschet, tenis de masă.

Din nefericire, în ciuda numeroaselor exerciţii şi terapii, recâştigarea mobilităţii cotului rămâne de multe ori o problemă dificilă, admite medicul Diaconescu. "Este articulaţia care se lasă cel mai greu recuperată, durata recuperării fiind uneori de 4-5 luni. Intervenţia chirurgicală ar putea fi o soluţie în cazul ineficienţei măsurilor conservatoare. Se recomandă în special kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia).

Dacă limitarea mobilităţii este mare, se poate pierde mult din capacitatea de a desfăşura activităţi cotidiene: spălatul dinţilor, pieptănatul etc. Pentru a nu se ajunge la aceste situaţii, medicul Diaconescu împreună cu profesorul doctor Eugen Caracaş, kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti, recomandă o serie de exerciţii de recuperare.