x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Trei indicatori Feng Shui pentru redobândirea armoniei în casă

Trei indicatori Feng Shui pentru redobândirea armoniei în casă

24 Apr 2018   •   09:22
Trei indicatori Feng Shui pentru redobândirea armoniei în casă

De multe ori nu ne simţim bine în propria casă, ne stresăm din orice, ne certăm cu cei dragi din lucruri minore, ne simţim mereu obosiţi chiar dacă am dormit suficient, apar micile probleme de sănătate care în timp se acutizează, iar de cele mai multe ori conştientizăm că nu aşa suntem noi cu adevărat.

Dacă acest lucru se întâmplă pentru o perioadă mai mare de timp, atunci este clar că în casa noastră s-a creat un dezechilibru de natură energetică şi se impune o amenajare corectă din punct de vedere feng shui a spaţiului în care locuim şi dormim.

În opinia Georgianei Văsuian, expert în Feng Shui, întreg spaţiul este înconjurat de energii, iar în funcţie de polaritatea sau intensitatea acestora, sunt influenţaţi mai subtil sau mai direct factorii ce ţin de bunăstare sau, dimpotrivă, de obstacole, boli sau chiar infidelităţi.

“Gândirea şi acţiunile noastre sunt guvernate de energiile din casa în care locuim. În feng shui stau la bază două lucruri extrem de importante: armonia umană şi prosperitatea. Eficienţa noastră creşte semnificativ atunci când dormim şi lucrăm cu energii pozitive şi vom beneficia în timp de armonie în cadrul familiei şi de prosperitate”, explică expertul în Feng Shui, Georgiana Văsuian.

 

 

Trei indicatori Fenq Shui care vor aduce echilibrul în casa ta

  1. Mediul înconjurător și locatarii

“Mediul din jurul locuinței are un rol deosebit de important în influențarea destinului nostru. Fiecare formă naturală sau artificială generează anumite frecvente de energie care influențează anumite segmente ale vieții, precum cariera, dragostea sau relațiile de prietenie. Atunci când avem amenajat frumos grădina sau scoatem capul pe geam si vedem un peisaj frumos de munte, ne încărcăm de energii pozitive. Chiar simpla prezență a unui  copac plantat în fața ușii de la intrare, reprezintă o formațiune care genereaza energie negativă (Sha Qi, energie nebenefică) și aceasta va afecta doar locatarii din acea locuință  pe termen lung.

 

  1. Clădirea

Clădirea este un al doilea factor important într-o analiză feng shui. Aspectele importante sunt orientarea clădirii, locația ușii principale și forma clădirii. ”Orientarea clădirii se analizează în funcție de locatari și de anii de naștere ai acestora, însă forma spațiului trebuie să fie echilibrată și armonioasă. Spațiul nostru nu trebuie să fie nici prea mare, nici prea mic, nu trebuie să aibă forme ciudate sau forme foarte ascuțite. Se recomandă să aibă o zonă luminoasă, astfel încât qi-ul (energia vieții) să se poată acumula. De asemenea, se recomandă să nu aibă holuri strâmte și întunecate pentru că accelerează fluxul qi-ului și îl transformă în săgeți otrăvite, care ne pot afecta relația de cuplu și atmosfera generală a celor dragi nouă”, declară expertul în Feng Shui.

  1. Timpul

Timpul este un alt factor extrem de important în analiza feng shui a unei locuințe. “Trebuie să știm că qi-ul se află într-o continuă mișcare, direcția lui schimbându-se în timp. Fluctuațiile qi-ului sunt în cicluri de 20, 60 și 180 de ani și cunoașterea stelelor zburătoare ne pot ajuta în adaptarea formulelor aplicate în funcție de efectul pe care ni-l dorim. Întrucât forțele naturii sunt asociate cu timpul și spațiul, este nevoie ca direcțiile lor să fie măsurate cu o foarte mare precizie, pentru a determina influență acestora”, explică expertul în Feng Shui, Georgiana Văsuian.

 

Câteva caracteristici ale Qi-ului:

  • Qi-ul tinde să se colecteze în spațiile deschise și permisive, spațiul din față ușii trebuie să fie fără înghesuială și luminos, fără prea mulți copaci pentru a se colecta Sheng Qi (energie benefica).
  • Qi-ul tinde să fie strâns și să prindă viteză în spațiile foarte stramte și de aceea holurile e bine să fie scurte, iar dacă sunt lungi atunci să fie largi pentru a permite qi-ului să se miște.
  • Într-o casă cu etaj qi-ul este întodeauna mai calm și mai pasiv decât qi-ul de la parter. De aceea este bine că dormitoarele și locurile de studiu să se afle la etaj pentru că la parter qi-ul este mai activ decât la etaj.
  • Qi-ul stagnează în încăperi neaerisite, așa că aerisiți frecvent camerele pentru a pătrunde aerul curat.
×
Subiecte în articol: feng shui